Casa si gradina

Vase termorezistente – cum le utilizezi corect?

Autor: Alexandra Mirica | Publicat pe 20.03.2020, actualizat la 20.03.2020, in Casa si gradina Vase termorezistente – cum le utilizezi corect?

Vasele termorezistente devenite in ultima perioada din ce in ce mai populare sunt apreciate, de bucatari profesionisti si de gospodine deopotriva.

Beneficiile utilizarii vaselor termoizolante:

Alimentele se gatesc natural – vasele termorezistente, permit energiei calorice din cuptor sa actioneze direct asupra alimentelor. Procesul nu este grabit artificial, alimentele fiind mai fragede, mai suculente si pline de nutrienti.

  • Gatesti la temperaturi ridicate – acest tip de vase rezista la temperaturi foarte ridicate, ceea ce permite gatirea ca la carte a celor mai complexe feluri de mancare.
  • Compatibilitate – vasele termorezistente pot fi folosite indiferent ca folosesti un cuptor cu gaz sau unul pe curent, ori alt sistem de incalzire.

Atunci cand cumperi un astfel de vas, sau un set de astfel de vase, te astepti la rezultate optime, la rezistenta si longevitate.

Tipuri de vase termorezistente

Vasele termorezistente sunt dificil de clasificat, deoarece se gasesc intr-o foarte mare varietate. Practic azi gasesti de la caserole de depozitare la tavi sau chiar tigai din materiale termorezistente.

  • Vase folosite in timp ce gatesti

Bolurile din material termorezistent, se folosesc de regula in procese intermediare desfasurarii unei retete. Sunt extrem de versatile si au o investitie buna.

Acestea pot fi folosite pentru a spala sau depozita pentru scurt timp alimentele, pentru topirea zaharului sau a ciocolatei la aburi. Poti pune in ele alimente fierbinti pe care le vei servi la masa, dar sunt si foarte estetice atunci cand pregatesti o salata, cu posibilitatea servirii direct din bol.

Aici pot fi incluse si paharele din sticla termorezistenta, cestile de cafea si ceai din sticla, care au un aspect foarte placut.

  • Vase folosite pentru depozitare

Caserolele, de cele mai multe ori din sticla yena sunt foarte avantajoase deoarece permit depozitarea mancarii la frigider astfel incat aceasta sa reziste mai mult.

Dotate cu un capac ce permite inchiderea ermetica, acestea sunt disponibile in foarte multe dimensiuni. Deoarece materialul este rezistent la caldura, poti incalzi alimentele direct in aceste vase, le poti folosi pe post de caserola de pranz, sa le iei cu tine la munca pentru a servi o masa gustoasa si sanatoasa.

  • Vase pentru gatit

Aici intra toate vasele pe care le poti folosi sub tratament termic intens precum tavile potrivite atat pentru preparate din carne si legume, cat si pentru deserturi.

Tigaia termorezistenta, distribuie caldura uniform, ceea ce reduce riscul arderii mancarii si ajuta la prepararea unor alimente mai gustoase.

Cratitele si oalele se regasesc in bucataria oricarei gospodine fiind folosite pentru prepararea alimentelor care trebuie fierte, sau a supelor. Mâncarea se gateste uniform, fara a se usca.

Materialul vaselor termorezistente

Calitatea unui produs, tine de materialul de fabricatie. Iata care sunt cele mai bune:

  • Sticla YenaPyrex sau Duran. Unele modele sunt tratate cu oxid de aluminiu sau de bor pentru prevenirea deteriorarii la temperaturi ridicate.

Sticla este un material potrivit pentru cuptor, fiind folosita atat pentru deserturi, cat si pentru feluri principale. Sticla nu este reactiva, mancarea neputand fi contaminata in vreun fel de materialele acesteia.

De asemenea, este un conductor bun de caldura. Asta inseamna ca se va forma o crusta delicioasa si foarte aspectuoasa pe alimente. Insa, atentie, deserturile cu mult zahar pot fi arse, deoarece zaharul este mai sensibil in astfel de vase.

Sticla este mai ieftina decat ceramica. Gospodinele o prefera deoarece pot urmari procesul de gatire cu usurinta, intrucat sticla este transparenta.

  • Ceramica

Vasele termorezistente din ceramica sunt disponibile in multe forme si dimensiuni. Ceramica, unde se incadreaza si portelanul, se incalzeste gradual, dar retine foarte bine caldura. Asta poate duce la reducerea timpului de gatire al alimentelor cu pana la 30%.

Ceramica este un material non-reactiv, potrivita pentru gatirea alimentelor acide sau alcaline, putand fi folosite si pentru depozitarea alimentelor ulterior. Vasele din ceramica sunt si foarte estetice, ceea ce le face potrivite pentru servire, fara a fi necesar transferarea mancarii in alt recipient.

Cat despre dezavantaje si acestea pot arde zaharul, sunt mai sensibile la socuri, se sparg sau ciobesc mult mai usor decat alte materiale.

  • Lut

Vasele termorezistente din lut sunt de apreciat deoarece mancarea gatita in astfel de vase este mult mai gustoasa.

Un model de calitate, cu cat are grosimea peretelui mai mare, cu atat este mai rezistent la temperaturi mari. Atentie, aceste vase sunt sensibile la socuri si se pot ciobi usor.

Dimensiunea vaselor termorezistente

Dimensiunea este un criteriu foarte subiectiv, aceasta trebuie sa fie potrivita pentru stilul de gatit, dar si pentru cantitatea de mancare gatita. Vasul se va alege tinand cont numarul membrilor familiei si numarul de portii ce trebuie sa incapa in fiecare vas.

Dimensiunile se exprima diferit in functie de tipul de vas, cele inalte care sunt folosite pentru fiert, au o dimensiune exprimata in litri, astfel putand sa recunosti volumul acestui tip de vas. In fiecare bucatarie este nevoie de un vas mai mare atunci cand gatesti pentru mai multe persoane si de unul mai mic atunci cand gatesti doar pentru tine si eventual, pentru partener.

La tavi dimensiunea este exprimata in cm, iar la boluri rotunde diametrul si adancimea, ambele exprimate in centimetri.

Inainte de a alege o dimensiune pentru un vas, va trebui sa masori spatiul din cuptor, cuptorul cu microunde, frigider, cat si spatiul de depozitare de care dispui acasa.

Forma vaselor termorezistente

Cele mai intalnite forme sunt cea rotunda si dreptunghiulara. Forma vasului se alege in functie de tipul mancarii preparate.

Deserturile de exemplu, ies foarte bine in vase rotunde, in timp ce felurile principale se gatesc mai bine in vase dreptunghiulare.

Setul de vase termorezistente trebuie sa contina: un vas mare de cel putin 2,5 l, un vas mediu potrivit pentru incalzirea mancari la cuptorul cu microunde spre exemplu si un vas mai mic pentru depozitare de aproximativ 1 litru.

Fundul vaselor trebuie sa fie foarte stabil. Nu trebuie sa fie zgariate sau crapate. Capacul trebuie sa se potriveasca perfect si ermetic.

Intretinerea vaselor termorezistente

Un produs de calitate poate sa reziste ani de zile si sa fie la fel de bun ca nou. Daca nu esti o persoana meticuloasa si nu ai rabdare sa speli foarte bine un anume produs, alege un material care este mai usor de curatat.

Curatarea vaselor termorezistente, indiferent de material, poate fi destul de complexa, asta depinzand si de ce ai gatit, precum si de cum ai gatit. Este foarte important sa urmezi pasii recomandati de producatori.

Vasele termorezistente, indiferent de material, se incalzesc treptat si se racesc la fel, astfel, daca vrei sa le speli cat inca sunt calde, va trebui sa folosesti un jet de apa care are o temperatura apropiata.

Daca vei folosi apa rece pe un vas de acest fel fierbinte, socul termic poate duce la craparea acestuia. Apoi poti folosi detergent pentru vase si un burete moale. Nu este recomandata folosirea buretelui de sarma.

Alte aspecte importante

  • Temperatura maxima –De regula, 400 de grade C. Aceasta este o maximă sigura, avand in vedere ca majoritatea cuptoarelor pot incalzi pana la maxim 300 grade C.
  • Temperatura minima – pentru a verifica daca poti pune vasul la congelator.
  • Compatibilitatea cu masina de spalat vase
  • Toleranta la soc termic
  • Destinatia produsului – cuptor, cuptor cu microunde, etc.
  • Accesorii: capac, protecție pentru manere, maner detasabil etc.

Producatori vase termorezistente

Un bun indiciu al calitatii este producatorul: Pyrex, Nadir, Vabene, Loveli, Kring, Modelia sau Aida.

Ofertele speciale si reducerile sunt mult mai frecvente decat in cazul unui magazin traditional, ceea ce inseamna ca e foarte posibil sa gasesti produse mai ieftin.

Cum alegi cele mai bune caserole

Caserolele sau recipientele din plastic, cu capac, au devenit un ajutor de nadejde in bucatarie deoarece sunt igienice, usor de curatat si separa ingrediente sau mancaruri. Acestea sunt multifunctionale, caci devin utile si cand mergi in drumetii, la depozitarea diferitelor mirodenii in camara sau in congelator. Caserolele pot fi utilizate si pentru depozitarea accesoriilor uneltelor dulciurilor articolelor pentru curatenie sau jucarii.

Iata de ce trebuie sa tii cont atunci cand alegi o caserola:

Dimensiuni

 Alegerea caserolei trebuie facuta in functie de scop: sa pui mancarea gatita, sa pui cosmetic, mirodenii sau alte lucruri.

De exemplu, pentru 2 sau mai multe portii de supa sau friptura, ai nevoie de un recipient etans cu dimensiuni medii de 20 cm lungime, 14 cm latime si 9 cm inaltime, sau rotund, cu un volum de minim 2L, pentru a putea depozita in frigider intreaga cantitate gatita, simplu si eficient.

Pentru depozitarea branzeturilor, a fructelor de dimensiuni mici (cirese, visine, afine) sau felii de mere, banane, kiwi, portocale, etc., alege o caserola de plastic de dimensiuni mai mici (ex. 15 x 12 x 8 cm), cu un volum de pana la 2 litri sau 1 kg.

Recipientele de o portie au un volum mediu de pana la 0,5L, in care sa incapa o supa/ciorba, o mancare cu sos ori o salata, cu dressingurile de rigoare.

Caserolele cu compartimente, speciale sunt potrivite mai mult pentru o portie de mancare sau pentru toate ingredientele necesare pentru un pranz reusit. Acestea au o infatisare diferita si multiple spatii de depozitare pentru sosuri, garnituri si legume pentru salata, pentru a le putea amesteca chiar inainte sa mananci.

Etanseitate

Caserolele trebuie sa asigure un grad ridicat de etanseitate.

Capacele inchise ermetic izoleaza alimentele, nu lasa mirosul sa patrunda in frigider, dulap sau camara.

Instructiuni de intretinere

Caserolele ar trebui sa poata fi incalzite in cuptorul cu microunde si depozitate in congelator, la nevoie.

Insa aceste aspecte nu caracterizeaza toate produsele caci, in functie de tipul de plastic, unele pot fi supuse la diferente mari de temperatura, fara a se deteriora, in timp ce modelele mai ieftine se pot topi daca le expui la caldura microundelor sau devin casante si isi pierd functia etansa. In plus, cele mai ieftine, facute dintr-un plastic slab calitativ, pot avea in componenta substante nocive, care se activeaza la temperaturile din timpul programului de incalzire al cuptorului cu microunde.

Producatorii semnaleaza (de obicei) in fisa de instructiuni sau pe eticheta, daca recipientele rezista la inghet sau utilizare in cuptorul cu microunde, facand gasirea articolului de care ai nevoie mult mai usoara.

In plus, multe variante noi sunt compatibile si cu masina de spalat vase.

Dupa spalare, se lasa la scurs si uscat, iar cand nu sunt folosite, le poti stoca in dulap, cu capacul deschis, pentru a evita aparitia mirosurilor neplacute.

Material

 Caserolele pot fi realizate din mai multe tipuri de plastic, de obicei mentionate pe ambalaj sau eticheta, dintre care amintim PET, polipropilena (PP), PET-A (un material obtinut din PET si ABS), silicon, PVC.

Un numar considerabil de modele este realizat din polipropilena, un material ce etanseaza usor elementele din interiorul recipientului, marcate de eticheta cu PP sau numarul 5 intr-un triunghi format din sageti.

Alteori, vei gasi in interiorul simbolului mentionat o cifra de la 1 la 7. Primul numar desemneaza articolele PET (mai comun pentru sticle de apa si suc, reciclabil), cel de-al doilea pe cele HDPE (din polietilena de densitate mare, de obicei din plasticuri reciclate, sigur de folosit), iar al treliea reprezinta produsele din PVC (elastic, moale si non-reciclabil).

Caserolele cu cifra 4 sunt realizate din polietilena de densitate joasa (LDPE – putin toxic, relativ sigur daca este folosit), cele cu inscriptia 6 sunt din polistiren, iar cele cu 7 din alte materiale (BPA, policarbonat sau LEXAN).

Cele mai periculoase sunt cele din PVC (cifra 3), plasticul care nu se poate recicla, pe care il gasim si in jucarii pentru copii si animale, ambalaje sau tevi, si cele marcate cu 7, caci pot avea Bisfenol-A (BPA), un compus organic care poate afecta hormonii de estrogen si, deci, fertilitatea, putand produce si afectiuni precum cancerul testicular, ovarian sau de san. Daca ai casolete cu inscriptia 7, nu le incalzi in cuptorul cu microunde, deoarece va creste cantitatea de substanta care poate ajunge in alimente.

Seturi sau caserole individuale

 Daca unele caserole se vand la bucata, pe altele le poti cumpara doar la set de 2 pana la 6 bucati, in unele cazuri chiar mai multe.

 Stil: 

Sub aspect estetic, caserolele pot avea o multitudine de culori si modele. Astfel, se gasesc pe piata cutii alimentare in forma patrata sau dreptunghiulara, mai potrivite pentru alimente si ingrediente mai tari (fripturi, biscuiti, prajituri, faina, cereale, legume, fructe), rotunde sau ovale, care se preteaza mai bine alimentelor lichide (ciorbe, supe, sosuri, produse lactate, etc.).

Bibliografie:

Top 10 Glass Pots and Pans Cookware | Buying Guide | Reviews

https://foniks.org/clear-glass-cooking-pot/

 

Despre autor

Alexandra Mirica

Pasionata de tot ce este frumos, confortabil si util, incerc sa imi dezvolt cat mai mult capacitatea de a identifica nevoile oamenilor, facand acest lucru de peste 9 ani.

Sunt 0 comentarii la acest articol

Nu exista comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole asemanatoare

pestre

Iubitorii de animale inteleg comportamentul si nevoile animalelor de com...

Citeste tot articolul
pestre

Cantarul este un instrument pentru determinarea masei corpurilor. Acesta...

Citeste tot articolul
pestre

Oala sub presiune ofera siguranta in desfasurarea mai rapida a procesulu...

Citeste tot articolul

Abonare la newsletter

3% DISCOUNT la orice comanda la abonarea la newsletter-ul nostru.