Pestre.ro - Produse si Accesorii pentru Gradina si Ferma - Intoarce-te in magazin

Casa si gradina

Irigarea, fertilizarea si erbicidarea culturilor de legume

Publicat pe 16.01.2018 in Casa si gradina Irigarea, fertilizarea si erbicidarea culturilor de legume

Legume –  sursa principala de hrana, atat in alimentatia omului cat si a animalelor. Acestea sunt esentiale pentru o dieta echilibrata. Insa, calitatea nutritiva a acestora este direct proportionala cu metodele de ingrijire folosite, modalitatile de irigare, ingrasamintele si erbicidele aplicate.

Astfel, in continuare evidentiem cele mai eficiente metode de irigare, cele mai bune ingrasaminte si erbicide, precum si modul lor de aplicare si utilizare.

Tipuri de irigari folosite in legumicultura

    1. Consumul de apa al plantelor legumicole
    2. Regimul de irigare la culturile legumicole
    3. Metode de irigare la plantele legumicole

Fertilizarea culturilor legumicole

    1. Ingrasamintele folosite in legumicultura
    2. Metodele de fertilizare a culturilor legumicole

Erbicidarea culturilor legumicole

Tipuri de irigari folosite in legumicultura

Irigarea este o operatiune esentiala in legumicultura. Aceasta se clasifica dupa perioada cand se executa si dupa scopul in care se realizeaza, astfel:

  • Irigarea de aprovizionare. Acest tip de irigare se aplica in perioadele secetoase, cand umiditatea solului scade sub limita coeficientului de ofilire. Irigarea de aprovizionare se realizeaza obligatoriu in pregatirea patului germinativ pentru culturile succesive.
  • Irigarea pentru asigurarea rasaririi uniforme, se executa dupa semanat, cand solul nu este suficient de umed. Acest tip de irigare este folosit frecvent in cazul semanaturilor tarzii sau cu seminte mici care rasar greu (morcov, ceapa, cicoare).
  • Irigarea in cursul perioadei de vegetatie, completeaza nevoia de apa a plantelor legumicole in diferite faze de crestere si fructificare.
  • Irigarea de racorire, realizata prin aspersiune, se aplica in perioadele de arsita si are rolul de a scadea temperatura, prin intensificarea transpiratiei si cresterea umiditatii atmosferice.
  • Irigarea de fertilizare completeaza nevoia de hrana a plantelor in cursul vegetatiei, folosindu-se in acest scop ingrasaminte sub forma de solutie.
  • Irigarea contra brumelor se efectueaza prin aspersiune cu 50-100 m/ha seara sau dimineata inainte de rasaritul soarelui si are rolul de a proteja plantele de temperaturi scazute.
  • Irigarea de spalare se aplica in sere si solarii pentru a elimina cantitatile mari de ingrasaminte chimice, care conduc la saraturarea solului.

Consumul de apa al plantelor legumicole

Consumul zilnic de apa al plantelor legumicole se estimeaza in lunile de varf in medie la circa 50-60 m3/ha in functie de specie.

Insa, in zilele foarte calduroase si cu vanturi puternice consumul de apa poate atinge valori mult mai mari. Necesarul de apa este diferit in timpul perioadei de vegetatie.

legume

Semintele in timpul germinatiei au nevoie de o cantitate de apa reprezentand 60-120 % fata de greutatea lor proprie. Nevoie care se pastreaza si in faza de incoltire.

In continuare in cursul dezvoltarii nevoia de apa se diferentiaza in functie de diferitele etape de evolutie a plantelor.

Specialistii clasifica plantele legumicole in functie de consumul de apa si capacitatea de absorbtie a apei, in 4 grupe principale:

Grupa I

Grupa I este alcatuita din plante care au un consum redus de apa datorita posibilitatilor acestora de a-si micsora transpiratia sistemului radicular foarte bogat dezvoltat in profunzime si in lateral, cu capacitate buna de absorbtie.

Din grupa 1 fac parte: tomatele, morcovii, patrunjelul, pepenii galbeni si pepenii verzi.

irigarea legumelor

Grupa a II-a

Plantele legumicole care se regasesc in grupa a doua sunt caracterizate de o capaci­tate redusa de absorbtie a apei din cauza sistemului radicular slab dezvoltat (superficial si cu densitate redusa) si consum ne-economic de apa, evaporare rapida a apei prin sistemul foliar.

Grupa a II -a cuprinde speciile: varza, conopida, castraveti, salata, spanac, ardei, fasole de gradina.

Grupa a III-a

Grupa a III a cuprinde  plante legumicole cu o capacitate mare de absorbtie a apei si cu un consum de apa ridicat. Din aceasta grupa fac parte sfecla rosie si cartoful timpuriu.

Grupa a IV-a cuprinde plantele ce se caracterizeaza printr-un consum mic de apa, datorita aparatului foliar redus si capaci­tatii mici de absorbtie ca urmare a sistemului radicular slab dezvoltat. Din aceasta grupa face parte ceapa.

Consumul de apa nu depinde numai de specificul plantelor, ci si de productia realizata la unitatea de suprafata si de durata perioadei de vegetatie. Consumul de apa este in interdependenta si cu gradul de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Daca in sol se gaseste o cantitate suficienta de elemente nutritive consumul de apa e mai mic. La o aprovizionare slaba cu elemente nutritive consumul de apa este mai mare.

Regimul de irigare la culturile legumicole

Plantele legumicole au nevoie de un regim de udare corespunzator pentru obtinerea de productii maxime.

Regimul de irigatie trebuie sa fie in concordanta cu necesarul de apa al plantelor, proprietatile fizico-chimice ale solului si conditiile climatice locale.

In realizarea regimului de irigatie al unei culturi se ia in calcul:

  • momentul aplicarii udarii;
  • norma de udare;
  • norma de irigare;
  • numarul de udari;
  • intervalul dintre udari.

Momentul aplicarii udarii

Momentul aplicarii udarii trebuie sa se stabileasca cu multa atentie astfel incat, gradul de umiditate din sol sa fie mentinut in mod permanent la nivelul considerat optim pe etape de vegetatie pentru fiecare cultura, in functie de cerintele plantelor si de factorii de mediu.

Plantele legumicole au cerinte diferite fata de apa si umiditatea solului in cursul perioadei de vegetatie, fapt de care trebuie tinut seama la sta­bilirea momentului aplicarii udarilor.

legume

Ardeii se uda bine la plantare pentru a asigura prinderea, iar in faza imediat urmatoare udarile se intrerup pana plantele se inradacineaza bine. Udatul se reia dupa 10-14 zile.

La tomate irigarea abundenta in timpul coacerii fructelor duce la craparea acestora.

La radacinoase trebuie pastrata o umiditate cat mai uniforma in tot timpul ingrosarii radacinilor. Alternarea perioadei de seceta cu aplicarea apei de irigat duce la craparea radacinilor, ceea ce determina scaderea duratei lor de pastrare.

Irigarea se intensifica in anumite faze de vegetatie in functie de speci­ficul plantelor.

Tomatele, ardeii, vinetele se uda mai intens in timpul fructificarii, fasolea de gradina in timpul infloririi si formarii pastailor, varza in perioada formarii capatanilor.

In perioada de primavara culturile se uda numai in prima jumatate a zilei si cu norme mici de apa. Vara, cand temperatura aerului este foarte ridicata, udarea se face seara sau noaptea.

Umiditatea in sol trebuie mentinuta constanta la plafonul minim, chiar si in cazul culturilor sau fazelor cand se manifesta pretentii mai mici fata de umiditatea din sol.

Plafonul minim variaza in functie de caracteristicile solului.

Pentru stabilirea momentului in care trebuie sa se aplice udarea se determina provizia momentana de apa a solului si cand aceasta ajunge aproape de plafonul minim al umiditatii active se aplica o udare.

Prognoza si avertizarea udarilor

Aplicarea udarilor la momentul optim este o componenta importanta a regimului de iri­gare, iar pentru o realizare corecta a acestuia se impune cunoasterea aprofundata a relatiei apa-sol-planta-atmosfera pentru fiecare situatie data.

Dintre metodele cunoscute pentru prognoza si avertizarea aplicarii udarilor, s-a ajuns la concluzia ca cea a bilantului bazata pe relatia dintre consumul de apa al plantelor si cel rezultat prin evaporatie, din evaporimetre, apare ca cea mai indicata, raspunzand cerintelor exploatarii atat prin precizie, cat si prin operativitate. Totodata aparatura utilizata este simpla, usor de procurat, usor de manipulat si de intretinut.

Folosirea acestei metode da posibilitatea cunoasterii efectului integrat al radiatiei, vantului, temperaturii si umiditatii relative a aerului asupra evapotranspiratiei, factorii climatici sub a caror influenta se produce in principal si consumul de apa al culturilor irigate.

legume

Norma de udare

Norma de udare esre redata de cantitatea de apa in m3 /ha ce se aplica la o singura udare.

La inceput se da o norma de udare mai mica iar pe masura ce plantele cresc si au nevoie de apa mai multa se mareste norma de udare.

Norma de irigare reprezinta cantitatea totala de apa care se administreaza unei culturi pe intreaga perioada de vegetatie.

Norma de irigare depinde de valoarea evapotranspiratiei si de precipi­tatiile utile din cursul perioadei de vegetatie.

Aceasta este mai mica la culturile cu perioada de vegetatie mai scurta (1000 -1500 m3/ha la salata, spanac) si mai mare la culturile cu perioada de ve­getatie mai lunga (4000 m3/ha la tomate de vara, varza de toamna).

Norma de irigare se exprima in mod real prin insumarea tuturor normelor de udare administrate in mod efectiv unei anumite culturi. Numarul de udari ce se aplica unei culturi rezulta din raportul dintre norma de irigare si norma de udare.

Numarul de udari este de 2 – 3 la spanac si salata si de 8 – 10 la tomate de vara, la ardei, varza de toamna ş.a. Numarul de udari poate sa fie mai mare sau mai mic pentru acelasi sol si aceeasi cultura in raport cu precipitatiile care cad in timpul vegetatiei

Intervalul dintre udari este determinat de timpul in care se consuma norma de udare. Udarea care urmeaza nu se va face decat dupa ce s-a folosit apa din udarea precedenta.

Pentru o anumita cultura intervalul dintre udari depinde de numarul si marimea ploilor, de umezeala si temperatura aerului, de frecventa si intensitatea vantului, de natura solului, de adancimea panzei de apa freatica.

In general, la plantele legumicole frecventa udarilor e mare. Intervalul dintre udari este de 6 – 10 zile.

Metode de irigare la plantele legumicole

Metodele de udare sunt reprezentate de modalitatile de distribuire a apei la plante.

Metoda de udare se alege in functie de cerintele plantelor cultivate fata de apa, de natura si de panta terenului, de frec­venta si intensitatea vanturilor.

Indiferent de metoda aleasa, udarea trebuie sa asigure:

  • udarea uniforma a solului in profunzime
  • pastrarea in   straturile superioare ale solului a unei structuri glomerulare;
  • evitarea pierderilor de apa ca urmare a infiltratiei in straturile adanci, prin peretii canalelor si prin revarsare;
  • evitarea spalarii intense a solului de substante nutritive;

In prezent principalele metode de irigare sunt:

  1. irigarea prin rigole sau brazde,
  2. irigarea prin aspersiune,
  3. irigarea subterana
  4. irigarea prin picurare.

Irigarea prin bazde

Udarea prin brazde este metoda cea mai indicata pentru culturile legumicole.

Udarea prin brazde are urmatoarele avantaje:

  • eficienta tehnica ridicata;
  • atac de boli mai redus;
  • posibilitatea de a circula intre randuri pentru efectuarea diferitelor lucrari de ingrijire deoarece terenul ramane uscat;
  • stratul de sol nu se raceste, nu se formeaza crusta;  se poate practica la toate culturile;
  • asigura posibilitati largi pentru mecanizarea lucrarilor; consumuri energetice mai reduse.

In cazul irigarii prin brazde apa circula la suprafata solului, ajunge la radacinile plantelor prin  capilaritate, fara a lua contact direct cu partea aeriana a plantei.

Udarea plantelor legumicole pe brazde necesita modelarea terenului sub forma de brazda.

legume - irigarea pe brazde

Dimensiunile straturilor inaltate variaza in functie de natura solului si se stabilesc astfel ca sa se realizeze o repartizare uniforma a apei in sol, in special in zona unde se afla radacinile plantelor.

In cazul solurilor usoare tendinta apei este de a se infiltra mai mult pe  verticala, iar pe solurile grele apa se infiltreaza mai mult pe orizontala.

Astfel, pe solurile usoare latimea straturilor va fi mai mica, in jur de 50 cm, iar pe solurile grele va fi mai mare, de 94 cm sau 104 cm.

Metoda de udare pe brazde poate fi aplicata daca terenul indeplineste urmatoarele conditii: Suprafata transversala a straturilor inaltate sa fie cat mai putin framantata (sa se fi facut nivelarea de baza);

  • permeabilitatea solului sa fie mica, corespunzatoare solurilor cu textura luto-nisipoasa si nisipo-lutoasa);
  • apa freatica sa fie situata la adancimi mai mari de 3 m;
  • solul sa aiba o capacitate mare de inmagazinare a apei. La udarea pe brazde sunt cunoscute doua scheme: – schema cand canalul provizoriu este paralel cu curbele de nivel si din el apa este trecuta direct in brazdele de udare.
  • schema longitudinala, cand canalul provizoriu este perpendicular pe
    curbele de nivel. Din aceasta apa este trecuta in rigolele de udare (paralele
    cu curbele de nivel) si din acestea in brazdele de udare.

Lungimea brazdelor se stabileste   prin calcul. Distribuirea apei pe brazde se poate face astfel:

  • cu echipamentul de udare pe brazde, folosind conducte mobile din aluminiu
  • conducte din tabla sau material plastic (cu diametrul de 25-
    50 mm) care dupa ce se umplu cu apa se scufunda cu un capat in canal si
    cu celalalt in rigola;
  • tuburi fixe din cauciuc sau material plastic care strabat coama rigolei la 2-5 cm de partea superioara, iesind cu un capat in rigola si cu
    celalalt in canal;
  • deschideri realizate prin taierea cu sapa a peretelui rigolelor intermediare sau a canalului. Aceasta modalitate este recomandata in cazul gradinilor mici deoarece cere mult timp si forta de munca.

Udarea pe brazde se face dupa un plan intocmit in prealabil. Udarea va incepe de la partea terminala a retelei provizorii si va merge catre priza de apa.

Irigarea prin aspersiune

Irigarea prin aspersiune presupune ca apa sa fie pompata direct din sursa, canal deschis sau dintr-o retea de presiune si pulveri­zata in aer, de unde picaturile cad pe plante si sol sub forma de ploaie.

Irigarea prin aspersiune prezinta urmatoarele avantaje:

  • posibilitatea irigarii terenurilor cu permeabilitate mare, indeosebi nisipoase, unde nu poate fi aplicata irigarea pe brazde;
  • nu necesita nivelarea si modelarea terenului;
  • are efect favorabil asupra microclimatului in culturi, combatandu-se seceta atmosferica;
  • se poate folosi ca metoda de combatere a ingheturilor;
  • ingrasarile faziale pot fi facute cu ingrasaminte minerale concomi­tent cu udatul.

irigarea prin aspersiune a legumelor

Irigarea prin aspersiune prezinta si unele dezavantaje:

  • favorizeaza aparitia si dezvoltarea bolilor criptogamice;
  • provoaca tasarea solului in cazul aspersoarelor de presiune medie si
    inalta;
  • necesita investitii mari pentru instalatiile folosite;
  • consumul de energie pentru pomparea apei este mare (15 – 30 l/ha
    motorina sau 0,10 – 0,42 kwh/m^);
  • comsum ridicat de timp pentru mutarea conductelor;
  • udare neomogena cand bate vantul

Intensitatea picaturilor de apa trebuie sa fie mai mica sau cel mult egala cu viteza de infiltratie a apei in sol, pentru evitarea baltirii apei.

Irigarea prin aspersiune este recomandata plantelor legumicole cu pretentii ridicate la umiditatea atmosferica ca: salata, spanacul, varzoasele, castravetii.

Duzele aspersoarelor se aleg in functie de specie si fenofaza.

Acestea trebuie sa asigure un grad de finete mult mai mare al ploii decat in cazul culturilor de camp.

In cazul plantelor tinere cu aparat vegetativ fragil, picaturile trebuie sa fie de dimensiuni mici pentru a nu stanjeni cresterea plantelor si pentru a nu provoca batatorirea solului.

Studiile comparative privind efectul udarii pe brazde si prin aspersiune la tomate au condus la urmatoarele concluzii:

  • udarea prin aspersiune a influentat favorabil cresterea tulpinii principale, lungimea internodiilor, greutatea tulpinii şi continutul frunzelor in
    vitamina C si zaharuri;
  • udarea pe brazde a actionat pozitiv asupra: greutatii absolute a sistemului radicular, raportului dintre greutatea fructelor si greutatea totala a
    plantelor; productiei si aciditatii fructelor.

La ardeiul gras, vinete si tomate s-au obtinut productii mai mari la iri­garea pe brazde comparativ cu cea prin aspersiune.

Distribuirea apei la irigarea prin aspersiune se poate face cu diferite instalatii, tinand seama de speci­ficul culturilor legumicole. Irigarea cu instalatie fixa se foloseste de obicei in spatiile inchise (sere, solarii), iar in camp se utilizeaza instalatii mobile sau autopropulsate.

Aspersoarele recomandate in legumicultura sunt cele cu dispersie fina a picaturilor pentru a evita formarea crustei si efectele mecanice asupra frunzelor si florilor si mai ales la culturile de tomate, ardei, fasole, castraveti.

Irigarea subterana

Irigarea subterana consta in conducerea apei printr-o retea de conducte numite drenuri cartita direct la radacinile plantelor.

In functie de natura solului drenurile sau tuburile poroase se amplaseaza in sol la adancimea de 50-60 cm la distantate intre ele la 60-70 cm sau 1,2- 1,5 m.

irigarea subterana a legumelor

Avantajele irigarii subterane:

  • se poate utiliza un regim reversibil irigare-drenaj;
  • Poate fi aplicata pe teren modelat, fara a stanjeni mecanizarea lucrarilor de intretinere;
  • Solul se umezeste prin capilaritate, realizandu-se un echilibru optim intre apa si aer la nivelul radacinilor.

In timp s-a dovedit ca irigarea subterana este favorabila culturilor legumicole, mai ales in sere, insa, datorita costului ridicat si intretinerii greoaie este putin folosita in practica.

Irigarea prin picurare

Irigarea prin picurare consta in distribuirea pe suprafata de cultura intr-o perioada indelungata de timp a unor cantitati reduse de apa.

Irigarea prin picurare are urmatoarele avantaje:

  • economie de apa pana la 50 % fata de udarea pe brazde;
  • creeaza conditii favorabile de umiditate si gaze in sol;
  • permite administrarea ingrasamintelor minerale sub forma de
    solutii;
  • regimul de umiditate din sol poate fi dozat usor in raport cu nevoile plantelor;
  • se reduc simtitor pierderile de apa prin evaporatie si infiltratie;
  • plantele incep sa fructifice mai timpuriu;
  • se obtin sporuri insemnate de productie, comparativ cu alte metode de udare
  • nu influenteaza umiditatea relativa a aerului diminuand pericolul dezvoltarii unor boli si daunatori;
  • determina economie de forta de munca, aceasta poate fi eliminata practic total datorita posibilitatilor de automatizare a proceselor de
    functionare a instalatiilor;
  • necesita un consum de energie redus comparativ cu irigarea prin aspersiune;
  • se poate aplica pe terenuri improprii pentru celelalte metode de
    udare (terenuri cu pante mari, cu textura usoara sau grea).

irigarea prin picurare a legumelor

Prezinta si unele dgzavantaje:

  • investitii mai mari la ha;
  • pericolul permanent de infundare a dispozitivelor de picurare, neajuns remediat in buna masura prin perfectionarea picuratoarelor.
  • consum mare de teava din materiale plastice pe unitatea de suprafata.

Irigarea prin picurare, combinata cu fertilizarea, a deschis noi posibi­litati pentru controlul aplicarii apei si ingrasamintelor la culturile agricole.

Instalatia de irigare prin picurare este alcatuita din blocul de control pentru filtrarea apei, reglarea presiunii si a debitului, conductele de trans­port din polietilena sau PVC, conductele de udare de 12-20 mm diametru, prevazute cu dispozitive de udare numite picuratoare.

legume

Distanta dintre acestea este reglabila si depinde de schema de plantare, pentru culturile de legume fiind recomandate seturile cu distante de 1,4 – 1,5 m intre conductele de udare si 0,3 – 0,5 – 0,7 m intre picuratoare. In sere s-au experi­mentat cu bune rezultate conductele gonflabile perforate, cu orificii de circa 1 mm diametru, lungi de cel mult 30 m. Se prefera conductele din polietilena neagra sau gri, pentru evitarea dez­voltarii algelor (acestea se numesc si rampe perforate).

Desi prezinta unele dezavantaje (investitia mare la hectar, posibili­tatea infundarii picuratoarelor etc), metoda aceasta de irigare va capata o extindere tot mai mare, mai ales pentru culturile efectuate in sere si solarii.

Fertilizarea culturilor legumicole

Fertilizarea culturilor legumicole consta in aplicarea rationala a unor doze de ingrasaminte. Aceasta urmareste:

  • sporirea eficienta a productiei;
  • imbunatatirea evidenta a calitatii recoltei prin influenta pozitiva asupra aspectului exterior al produselor (forma, marime, culoare) si a
    continutului in elemente nutritive zaharuri si substanta uscata
  • cresterea ponderii produselor legumicole de calitatea I;
  • sporirea precocitatii cu 15-25 %.

Speciile legumicole sunt plante pretentioase fata de elementele nutritive din sol, avand cerinte mai ridicate decat celelalte plante agricole.

Cantitatile de substante nutritive extrase de plantele legumicole sunt cu atat mai mari, cu cat recoltele la hectar sunt mai ridicate.

Cu cat productia la hectar e mai ridicata, cu atat cantitatea de sub­stanta nutritiva necesara pentru realizarea unei unitati de substanta organica este mai mica.

Ingrasamintele folosite in legumicultura

In legumicultura sunt folosite atat ingrasamintele organice gunoiul de grajd, mranita, compostul, turba, gunoiul de pasari, urina si mustul de gunoi de grajd, ingrasaminte organice verzi, cat si ingrasaminte chimice.

fertilizarea legumelor

Gunoiul de grajd este considerat un ingasamant complex deoarece contine cantitati apreciabile de N (0,5 % in medie), P2O5 (0,25 %), K2O (0,53 – 0,67 %j, Ca(0,3-0,6 %).

In cazul solurilor grele aplicarea amendamentelor cu ingrasaminte organice conduce la obtinerea unui substrat afanat mai permeabil pentru aer şi apa, care se incalzeste usor si este propice cultivarii plantelor legumicole.

Ingrasamintele organice sporesc fertilitatea solurilor nisipoase de lunca, le mareste capacitatea de a retine apa, substante nutritive si caldura.

Materia organica se transforma in elemente nutritive, intr-un timp indelungat, de aceea, efectele aplicarii ingrasamintelor organice se observa in timp.

Cantitatile de gunoi de grajd care se aplica in cultura legumelor difera in functie de tipul solului, de starea de fertilizare naturala a acestuia si de specia culti­vata (20-30 t/ha – 40-50 t/ha in camp, cantitati mult mai mari in solarii si sere – 50 – 60- 100 t/ha).

In cazul legumelor radacinoase gunoiul de grajd nu se aplica direct, deoarece provoaca ramificarea radacinilor si diminueaza capacitatea lor de pastrare peste iarna.

De asemenea,  la ceapa, aplicarea gunoiului de grajd nu se face in anul culturii, deoarece se reduce capacitatea de pastrare a acesteia.

Mranita se foloseste in mod obisnuit la ingrasarea locala, la cuib, in doze de 10-15 t/ha.

Compostul este un ingrasamant organic natural sau organo-mineral obtinut printr-o descompunere dirijata a unor reziduri din gospodarie (frunze, tulpini de porumb si floarea soarelui, resturi de la bucatarie sau din maturarea prin curte, cenusa, tescovina, moloz etc), in afara de gunoi de grajd, pana cand substantele nutritive trec in forme accesibile plantelor, iar raportul C/N este cuprins intre 12 si 15.

Gunoiul de pasari se poate folosi ca ingrasamant de baza in cantitate de 1-1,5 t/ha, incorporat odata cu aratura de toamna.

Gunoiul de pasari se poate aplica si in cursul perioadei de vegetatie, sub forma de solutie, dupa ce a fost supus mai intai fermentarii timp de 10-15 zile. Se dilueaza prin adaugarea la o parte gunoi de pasari a 10-15 parti de apa. Din aceasta solutie se administreaza 2-3 l/mp.

Urina si mustul de gunoi de grajd se aplica sub forma de solutie dilu­ata cu 3-4 parti de apa si amestecata cu ingrasaminte fosfatice. Se admini­streaza 1 solutie la mp, de regula in cursul perioadei de vegetatie.

legume

Ingrasamintele verzi provin din descompunerea plantelor verzi care sunt incorporate in sol si care imbogatesc in materie organica si substante nutritive.

Cele mai indicate in acest scop sunt leguminoasele: mazariche, trifoi, mazare, Iupin, sulfina. Se mai folosesc si floarea soarelui, rapita si mustarul.

In legumicultura sunt folosite ingrasaminte bacteriene precum: Nitragin, Azotobacterin, Fosfobacterin, Silicobacterin.

Ingrasamintele minerale pot fi simple sau complexe.

Fertilizarea rationala a culturilor de plante legumicole in camp se realizeaza in functie de:

  • cantitatile de substante extrase din sol de catre plante odata cu recolta;
  • gradul de fertilitate;
  • coeficientul de folosire de catre plante a fiecarui ingrasamant;
  • ingrasamantul folosit;
  • insusirile fizice ale solului; tehnologia aplicata; productia planificata in functie de specie si soi.

La recoltare se extrag odata cu plantele si substante nutritive din sol, care trebuie restituite solului.

Aceasta cantitate difera de la o specie la alta (chiar de la un soi sau hibrid la altul), de la o zona de cultura la alta si de sistemul de cultura practicat.

Dozele de ingrasaminte aplicate solului se stabilesc in functie de substanta activa incorporata si respectiv de coeficientul in grasimi. Aceasta depinde de modul in care diferitele specii legumicole reactioneaza la ingrasamintele chimice aplicate (reactie foarte buna, moderata).

  • pe solurile in care fertilizantii se gasesc intr-o  cantitate medie, doza de ingrasaminte chimice calculata se majoreaza cu 10%, iar pe solurile slab aprovizionate cu 25%.

In sere si solarii este necesar sa se aplice cantitati mai mari de ingrasaminte organice si minerale, deoarece productiile sunt mult mai mari, perioada de vegetatie este mai lunga, apar modificari ale factorilor de vegetatie (temperatura, lumina, umiditate relativa a aerului, continutul aerului in CO2 etc).

De asemenea, la aplicarea ingrasamintelor in sere trebuie sa se tina cont si de temperatura. Astfel, temperaturile scazute la nivelul sistemului radicular, reduc asimilarea fosforului.

Ingrasamintele administrate plantelor sunt eficiente daca sunt date in momentele potrivite si in raporturi optime coreland rezultatele analizelor chimice ale plan­telor si solului cu cerintele specifice, faza de vegetatie, perioadele critice ale nutritiei si starea de vegetatie generala.

Metodele de fertilizare a culturilor legumicole

Ingrasamintele aplicate plantelor sunt eficiente daca sunt administrate in functie de epoca de crestere.

Pentru ca plantele legumicole sa gaseasca substantele nutritive atunci cand au nevoie, ingrasamintele se administreaza in doze anuale, in mai multe etape. In cazul legumelor cu o perioada scurta de vegetatie (salata, spanac) se aplica o singura ingrasare suplimentara, iar la cele cu vegetatie mai lunga. 2-4 ingrasari. In sere, numarul_de ingrasari este mult mai mare, fertilizarile fiind realizate saptamanal.

legume

Aplicarea ingrasamintelor faziale se va face utilizand ingrasaminte care prezinta o solubilitate mare, cum sunt ingrasamintele azotoase, apoi cele potasice si in mai mica masura cele fosfatice.

In timpul vegetatiei,  ingrasamintele aplicate plantelor legumicole pot fi administrate radicular sau extraradicular (foliar).

Solutiile de ingrasaminte organice (urina sau mustul de gunoi de grajd in amestec cu 3-4 parti de apa) sau minerale, se administreaza prin rigole sau aspersiune odata cu apa de irigat (irigarea fertilizata).

Daca fertilizarea a fost realizata prin irigarea prin aspersiune plantele se spala cu apa curata timp de 15-20 minute.

Ingrasamintele minerale solide se aplica intre randurile de plante la o distanta de acestea, calculata in raport cu dezvoltarea radacinilor. Inainte de administrare se aplica o udare, o prasila prin care ingrasamintele se incorporeaza in sol.

Ingrasamintele chimice pot fi introduse in sol cu ajutorul cultiva­toarelor prevazute cu echipamente speciale.

La plantele legumicole fertilizarea foliara extraradiculara se poate folosi cu succes si prezinta si cateva avantaje:

  • se folosesc cantitati reduse de ingrasaminte;
  • se poate executa concomitent cu tratamentele fitosanitare;
  • permite realizarea unei nutritii diferentiate in raport cu cerintele plantelor in diferite faze de vegetatie;
  • permite corectarea rapida a unor carente aparute la plantele legumi­cole.

Acest tip de fertilizare extraradiculara se aplica mai mult culturilor legumi­cole din sere si solarii unde se folosesc ingrasaminte foliare preparate special in acest scop. Acestea se administreaza de 3-4 ori in timpul perioadei de vegetatie, la intervale de 10-15 zile, in perioada de consum maxim al plantelor, in cantitati de 600-800 l/ha, in concentratie de 0,2-0,4%. ingrasamintele foliare se aplica cu diferite masini de stropit.

Erbicidarea culturilor legumicole

Terenurile pe care se cultiva legumele au o fertilitate ridicata, ceea ce favorizeaza dez­voltarea buruienilor.

Buruienile produc pagube insemnate culturilor legumicole. Acestea sunt gazde perfecte pentru numerosi daunatori si agenti patogeni ai plantelor legu­micole. Buruienile sunt rezistente la conditiile nefavorabile de mediu si cresc mai repede determinand sufocarea plantelor de cultura.

erbicidarea legumelor

Buruienile creeaza greutati in executarea lucrarilor agricole.

Primele 4-6 saptamani de dezvoltare a plantelor legumicole sunt critice, in special pentru cele care se cultiva prin semanat direct in camp.

De aceea trebuie luate masuri de eliminare a buruienilor. Astfel, pe langa prasile manuale si mecanice, rotatia culturilor, buruienile se combat eficient prin folosirea erbicidelor.

Erbicidele aplicate corect, pot combate buruienile in perioadele critice ale plantelor de cultura pe o perioada de timp de 45-60 zile, asigurand adesea sporuri de productie de 20-25%, in functie de specia cultivata.

Combaterea chimica a buruienilor in legumicultura este un proces complex care depinde de:

  • numarul de specii aflate in cultura;
  • diversitatea sistemelor de cultura si conditiilor de mediu;
  • numarul de specii de buruieni existente in culturile legumicole.

De aceea, pentru combaterea buruienilor din culturile legumicole se utilizeaza numeroase erbicide, de contact si sistemice. Aplicarea erbicidelor in cultura legumelor necesita:

  • alegerea celui mai eficient erbicid;
  • stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare;
  • stabilirea momentului si tehnicii de aplicare;
  • cunoasterea factorilor care influenţeaza aplicarea.

Erbicidele se aleg in fucntie de:

  • selectivitatea lor pentru plantele cultivate;
  • sistemele de cultura practicate;
  • fitotoxicitatea pentru buruienile din zona;
  • remanenta si nocivitatea rezidurilor din sol si productie;
  • tehnica de aplicare;
  • pretul de desfacere si cheltuielile necesare aplicarii.

Doza de aplicare este specifica fiecarui erbicid si este in functie de: concentratia preparatului in substanta activa; natura acestuia; forma de prezentare (lichida, pudra muiabila, granule); tehnica de aplicare; conditiile pedoclimatice; costul produsului; compozitia floristica a buruie­nilor; continutul in humus al solului; cantitatile de ingrasaminte organice aplicate; modul de aplicare (benzi sau pe toata suprafata).

Momentul aplicarii se stabileste in functie de:

  • felul erbicidului (volatil sau nevolatil);
  • specia cultivata si sistemul de cultura practicat;
    compozitia floristica a buruienilor din zona.

In legumicultura erbicidele pot fi aplicate:

  • inainte de insamantare sau plantare si incorporare in sol pentru cele mai multe dintre ele;
  • in timpul insamantarii;
  • preemergent (pre) in perioada de la semanat si pana la rasarirea plantelor de cultura si a buruienilor;
  • postemergent (post), dupa ce plantele de cultura au rasarit si au o anumita dezvoltare, in functie de specie, iar buruienile rasarite inca nu au
    depasit faza de 2-3 frunze in rozeta in cazul buruienilor dicotiledonate sau
    5-6 cm inaltime in cazul buruienilor monocotiledonate;
  • in timpul perioadei de vegetatie, cand este nevoie.

erbicidarea legumelor

Efectul si eficacitatea erbicidelor sunt influentate de urmatorii factori:

  • proprietatile fizice si chimice ale solului (pH, structura, umiditate,
    continutul in substante nutritive, temperatura);
  • conditiile atmosferice (temperatura, umiditatea, precipitatiile si vanturile).
    Umiditatea solului la un grad optim (peste 65% din Ce) mareste eficacitatea erbicidelor. Excesul de umiditate micsoreaza actiunea erbicidelor.

Erbicidele se aplica si in fucntie de temperatura. Astfel pentru o actiune imediata erbicidele se aplica la temperaturi in sol de 16-20 grade Celsius. Daca temperatura este prea mare sau prea mica efectul erbicidelor este intarziat.

De asemenea, umiditatea si vantul influenteaza eficenta erbicidelor. Daca umiditatea relativa a aerului este mai ridicata eficacitatea erbicidelor de contact, aplicate postemergent este mai rapida. Nu se recomanda, aplicarea erbicidelor atunci cand viteza vantului depaseste 15-20 km/ora.

Regimul precipitatiilor poate mari sau micsora eficacitatea trata­mentelor.

Iniante de aplicarea erbicidelor se consulta vremea pentru a se evita anularea efectului erbicidelor in cazul unor precipitatii abundente. Daca insa la 4-5 ore de la aplicare survine o ploaie moderata de 10-12 mm eficacitatea erbicidelor poate creste.

Lipsa precipitatiilor timp de 10-12 zile dupa aplicarea erbicidelor de absorbtie reduce mult efectul acestora. In acest caz, la circa 4-6 zile dupa efectuarea tratamentului, se aplica o udare prin aspersiune, cu o norma de 150-200 m3/ha.

Echipamentul folosit pentru erbicidare se alege in functie de momentul si tehnica aplicarii erbicidelor. Numarul erbicidelor folosite in legumicultura este foarte mare.

Diversitatea mare a culturilor de legume din camp, ca si sistemele de cultura practicate, au determinat folosirea unui numar foarte mare de erbicide erbicidele pre si postemergent, deoarece nu necesita incorporarea in sol sunt folosite din ce in ce mai mult

Pe terenurile infestate puternic cu buruieni monocotiledonate si dicotiledonate se recomanda folosirea amestecurilor de erbicide, de exem­plu: Cobex fSencor; Treflan + Sencor; Dual + Sencor; Fusilade + Sencor. Pentru culturile de legume, mai ales pentru cele cu perioada scurta de vegetatie, se interzic triazinele, trifluralinele si partial ureicele.

Despre autor

Dana Lazareanu

Peisagista, pasionata de universul plantelor si gradinilor.

Sunt 0 comentarii la acest articol

Nu exista comentarii

Adauga un comentariu

Articole asemanatoare

pestre

Rasadurile de plante legumicole, sunt plante tinere, produse in spatii protejate sau neprotejate, de obicei in...

Citeste tot articolul
pestre

Echinaceea face parte din familia margaretelor si a fost recunoscuta de-a lungul timpului ca unul dintre cele ...

Citeste tot articolul