Pestre.ro - Produse si Accesorii pentru Gradina si Ferma - Intoarce-te in magazin

Casa si gradina

Ecologia, inmultirea si metodele de cultivare a legumelor

Publicat pe 22.12.2017 in Casa si gradina Ecologia, inmultirea si metodele de cultivare a legumelor

Legumele sunt alimente de baza in hrana omului si a animalelor. Legumicultura este stiinta care se ocupa de cultura plantelor. Termenul de legumicultura provine de la doua cuvinte din latina si anume “legume” care inseamna vegetale cultivate pentru hrana omului si “cultura” care se refera la priceperea de a lucra pamantul si de a ingriji plantele.

Legumicultura – Date generale

Importanta legumelor

    1. Importanta alimentara a legumelor
    2. Importanta economica a legumelor

Ecologia plantelor legumicole

    1. Relatiile plantelor legumicole cu caldura
    2. Relatiile plantelor legumicole cu lumina
    3. Relatiile plantelor legumicole cu apa
    4. Relatiile plantelor legumicole cu solul

Inmultirea plantelor legumicole

    1. Inmultirea plantelor legumicole prin seminte
    2. Indici de calitate a semintelor de legume
    3. Inmultirea plantelor legumicole pe cale vegetativa

Sisteme de cultivare a plantelor legumicole

Alegerea, amenajarea si folosirea intensiva a terenului pentru cultura legumelor

    1. Alegerea si amenajarea terenului pentru cultura legumelor
    2. Asolamente legumicole
    3. Scheme de asolamente legumicole
    4. Culturi asociate de legume
    5. Culturi legumicole duble
    6. Culturi legumicole intercalate

Legumicultura – Date generale

Cultivarea legumelor a fost principala activitate a omului.  Ca in orice alta activitate acesta si-a dezvoltat in mod continuu metode noi de cultivare a plantelor legumicole.

Prin aparitia tehnologiilor de cultivare in camp, aparitia si dezvoltarea culturilor in medii protejate, sere, asolamente, solarii, a condus la formarea legumiculturii ca stiinta de sine statatoare, legumicultura fiind definita mai complex ca stiinta care se ocupa cu studiul particularitatilor biologice ale diferitelor specii de plante legumicole, cu realizarea conditiilor corespunzatoare cerintelor speciilor si soiurilor de plante legumicole, in scopul valorificarii in masura cat mai mare a potentialului lor biologic si pentru obtinerea unor productii ridicate, de calitate superioara, esalonate in tot cursul anului.

Particularitatile speciilor legumicole sunt foarte importante, acestea fundamenteaza tehnologia de cultura.

De asemenea, cunoasterea caracteristicilor florilor este esentiala in cazul producerii semintelor hibride, unde trebuie intervenit prin lucrarea de castrare si polenizare atificiala.

De altfel, cerintele legumelor fata de factorii de mediu constituie o latura foarte importanta in dezvoltarea corecta a plantelor.

legumele

In fapt, legumicultura este impartita in 2 ramuri: legumiculttura generala care se ocupa cu partea generala a plantelor, trateaza importanta alimentara si economica a culturii de legume bazele biologice, ecologia, inmultirea si cadrul organizatoric al producerii de legume; pe cand partea speciala cuprinde caracteristicile speciale ale fiecarei plante in parte, originea si raspandirea legumelor, particularitati biologice si relatiile cu factorii de mediu.

In prezent, pe intreg globul se cultiva peste 250 de specii de plante legumicole fiind o preocupare constanta de descoperire si cultivare de noi plante legumicole.

Caracteristicile legumiculturii sunt:

  • Potentialul de cultura intensiva cu productii mari la unitatea de suprafata
  • Legumicultura se practica pe terenurile cele mai bune calitativ
  • Necesita investitii mari legate de amenajarea terenului, construirea spatiilor pentru cultura si a depozitelor de pastrare a produselor.
  • Legumicultura se poate practica tot timpul anului
  •  Tehnologii de culturi speciale pentru fiecare specie in parte.
  • Masuri speciale de transport care sa asigure recoltarea, transportul depozitarea si pastrarea in conditii optime a legumelor
  • Comparativ cu alte sectoare ale productiei vegetale legumicultura necesita un volum mare de forta de munca.

Insa, automatizarea proceselor de cultura conduce la o industrializare accentuata care usureaza munca fizica depusa de om.

Importanta legumelor

Legumele sunt nelipsite din consumul zilnic al oamenilor si animalelor. Acestea stau la baza unei diete si vieti sanatoase.

Importanta alimentara a legumelor

Notiunea de legume se refera in fapt la partea consumabila, comestibila folosita in alimentatie.

Legumele sunt recomandate omului deoarece hidrateaza organismul prin continutul ridicat de apa, stimuleaza activitatea sistemului muscular prin raportul de hidrocarburi simple, aprovizioneaza organismul cu aminoacizi, reduce grasimile, alcalinizeaza plasma sanguina, sustine procesul de calcifiere normal, sporeste activitatea enzimelor, blocheaza activitatea enzimelor, mentine particularitatile membranelor celulare, stimuleaza activitatile glandelor interne, mareste capacitatea de aparare a organismului, regleaza metabolismul prin aportul vitaminelor.

Legumele au un continut ridicat in vitamine, acestea asigura 90-95% din necesarul de 90-95% din necesarul de vitamina C, 60-80% din vitamina A, 20-30% din grupul de vitamine B, 90-100% din grupul de vitamine P si o buna parte din vitaminele K si E.

legumele

Procentul de vitamina pe care il contin legumele este strict legat de sol, clima si modul de ingrijire, de combatere a agentilor patogeni. De aceea, pentru prevenire se impune aplicarea de tehnologii corecte si rationale cu respectare stricta a pauzelor dupa tratamente.

Importanta economica a legumelor

Producerea legumelor constituie o latura economica deosebit de mare pentru toate tarile. Importanta legumiculturii a crescut constant prin aparitia de noi metode de cultura si noi tehnologii de protectie a plantelor mai eficienta si mai rationala.

Importanta legumelor reiese si din faptul ca acestea permit o folosire intensiva a terenului. Se apreciaza ca 1 ha de legume cultivat in camp echivaleaza cu 1012 ha de grau, 1 ha de legume cultivate in solarii echivaleaza cu 150 ha de grau iar 1 ha de legume cultivate in sere echivaleaza cu 200 ha de grau.

Cultivarea legumelor are ca rezultat productii foarte ridicate. La cultura legumelor in câmp se pot obtine frecvent productii de peste 30 t/ha, la cultura in solarii de 50-70 t/ha, iar la cultura in sere de 80-120 t/ha. La unele specii si in sisteme intensive de cultura se pot obtine productii de peste 300 t/ha.

Cultura legumelor asigura o valorificare a terenurlor mai buna decat in cazul altor culturi, datorita posibilitatilor de realizare a succesiunilor atat la cultura in camp cat si in cazul celei protejate.

In cazul utilizarii culturilor asociate in sere, solarii si rasadnite spatiul este folosit intensiv iar investitiile sunt recuperate intr-un timp foarte scurt.

legumele

Cultura de legume se constituie intr-o sursa de venituri atat individuale cat si la scara larga, prin export. Tara noastra exporta in mod curent, tomate, castraveti, ardei, vinete, ceapa si conserve.

O alta latura care a condus la dezvoltarea legumiculturii este datorata importantei legumelor in industria conservelor. Productiile esalonate de legume creeaza un echilibru dinamic intre venituri si cheltuieli.

Ecologia plantelor legumicole

Relatiile plantelor legumicole cu caldura

Caldura este un factor climatic foarte important pentru intreaga gama de procese vitale ale plantelor. Temperatura este factorul determinant al proceselor de germinatie, crestere, inflorire, fructificare, respiratie , transpiratie si alte procese ale plantei.

De asemenea, temperatura influenteaza formarea clorofilei, durata perioadei de vegetatie a plantelor.

Fiecare specie de planta are o temperatura minima si maxima de vegetatie.

La temperaturi minime procesele de asimilatie si dezasimilatie au o intensitate minima care debiteaza plantele sau chiar le distrug definitiv.

legumele

La temperatura optima procesele biochimice se desfasoara normal, are loc cresterea si fructificarea plantelor. Nivelul de temperatura la care toate procesele biochimice si fizio­logice se desfasoara la intensitatea corespunzatoare unei cresteri si dezvoltari echilibrate se numeste optimum armonic.

La temperatura maxima raportul intre procesul de asimilatie si dezasimilatie este egal cu 1, iar depasirea temperaturii maxime conduce la cresterea procesului de dezasimilatie, micsorarea asimilatiei, epuizarea si moartea plantelor.

In functie de cerintele fata de temperatura plantele se grupeaza astfel:

Legume foarte rezistente la frig

Legume foarte rezistente la frig reventul, sparanghelul, hreanul, macrişul, tarhonul, stevia, cardonul, anghinarea etc. Aceste legume suporta gerurile de pana la -20 de grade daca temperatura nu dureaza un timp indelungat.

Legume rezistente la frig morcovul, patrunjelul, pastarnacul, telina, scortonera, varza alba, varza de Bruxelles, bulboasele. Tot in aceasta grupa intra si unele specii de legume anuale, ca: spanacul, laptuca, salata si altele, care se preteaza la semănatul de toamna.

Aceste plante suporta temperatura de 0 grade C avand o temperatura minima de incoltire de 2-5 grade C si o temperatura optima de crestere si dezvoltare de 18-23 grade C.

Legume semi rezistente la frig suporta temperaturi de 16-18 grade C. In cazul in care temperatura de 0 grade C dureaza mai mult timp partile aeriene ale plantei sunt distruse. Un exemplu in acest sens este cartoful.

Legumele pretentioase la caldura

In aceasta categorie intră tomatele, ardeiul, vinetele, fasolea, dovlecelul si altele. Acestea au temperatura minima de incoltire de 10 – 140C, optima de incoltire 20 – 250C, se dezvolta bine la temperaturi de 25 – 300C, temperaturile de 3 – 50 C, daca persista mai mult, duc la moartea plantelor.

Legume rezistente la caldura

Legume rezistente la caldura castravetii, pepenii galbeni, pepenii verzi, bamele. Acestea au temperatura minima de incoltire de 14 – 160C; cresc si fructifica bine la temperaturi de 28 – 320C; suporta si temperaturi maxime de 35 – 400C; sunt distruse si la tempera­turi pozitive de + 100C

In practica, legumele se impart in doua mari grupe

  • A Plantele legumicole pretentioase la caldura: pepenele galben, pepenele verde, castravetele, ardeiul, bamele, batatul, tomatele, vinetele. Temperatura minima de germinare, 10-140C; temperatura optima de crestere si dezvoltare, 25-300C.
  • B. Plantele legumicole putin pretetioase la caldura: bobul, mazarea, ridichea, plantele legumicole din grupa verzei, morcovul, patrunjelul, pastarnacul, telina, mararul, salata, sfecla, ceapa, usturoiul, prazul, legumele perene, cartoful. Temperatura minima de germinare, 3-50C; temperatura optima de crestere si dezvoltare, 14-200C.

Relatiile plantelor legumicole cu lumina

Lumina este un factor esential in dezvoltarea plantelor, acesta stand la baza procesului de fotosinteza, respiratie, transpiratie,

Lumina este mult mai importanta in legumicultura decat in alte domenii deoarece succesiunea plantelor se realizeaza in functie de cantitatea de lumina existenta. Radiatia luminoasa exercita o infleunta multilaterala asupra plantelor legumicole, iar cunoasterea cerintelor plantelor fata de aceasta este extrem de folositoare in practica.

legumele

Privarea plantelor de lumina conduce la nedezvoltare si distrugere. De exemplu, impiedicarea radiatiei luminoase de a ajunge la unele parti ale plantelor, de exemplu la te1ina pentru petiol, cardonul, cicoarea de gradina, sparanghelul duce la etiolarea acestora si imbunatatirea ca1itatii pen­tru consum, disparand gustul amar, in lipsa closorfilei.

In functie de durata zilei plantele se impart in:

Plante de zi lunga: spanacul, salata, ridichea, varza, mararul, morco­vul, ceapa, mazărea. Sunt originare din zone mai nordice. Necesita zil­nic 15 – 18 ore lumina.

Plante de zi scurta: tomatele, ardeii, vinetele, fasolea, castravetii, pepenii. Sunt originare din zone sudice. Pretind zilnic 12 ore de iluminare.

Plante indiferente: diferite soiuri de tomate si salata.

In concluzie, cresterea temperaturii conduce la cresterea cerintelor plantelor fata de lungimea zilei minima.

In functie de intensitatea luminii plantele se grupeaza astfel:

Plante nepretentioase la intensitatea luminii: ceapa pentru frunze, sfecla pentru frunze etc. Reusesc o crestere corespunzatoare la o intensitate a luminii de 1000 – 3000 lucsi. Pot fi cultivate cu succes primavara devreme sau iarna.

Plante putin pretentioase la intensitatea luminii: spanacul, ridichile de luna, mararul, patrunjelul, morcovul, telina, reventul.

Cer radiatie luminoasa cu intensitatea de 4000 – 6000 luxi. Se cultiva primsvara devreme. Unele  se pot cultiva fortat in sere pe timpul iernii.

Pretentioase la intensitatea luminii: tomatele, ardeiul, vinetele, cas­travetele, pepenele galben, bamele, fasolea. Cer in medie 8000 luxi pentru o crestere si o dezvoltare optima. Se cultiva in zonele cele mai favorabile. Fortat se cultiva in sere pe baza unor tehnologii speciale, in functie de intervalul calendaristic.

Plante care nu au nevoie de lumina la formarea organelor comestibile: conopida, andivele, sparanghelul, ciupercile etc.

In perioada de crestere si fructificare a plantelor legumicole, trebuie asigurata o lumina calitativa deoarece deficitul de lumina poate conduce la:

La rasaduri – alungirea tulpinii, etiolarea plantei, nedezvoltarea aparatului foliar, nedezvoltarea florilor.

La culturile fortate lipsa luminii produce, debilizarea plantelor, degenerarea si avortarea florilor, cresterea duratei de formare a fructelor si maturarea acestora.

Deficitul de lumina apare in cazul plantelor cultivate in sere pe timp de iarna. Pentru diminuarea acestui efect se pot lua unele masuri cum ar fi:

  • Orientarea corecta a spatiilor fata de punctele cardinale,
  • Folosirea de soiuri speciale care fructifica si in caz de deficit de lumina
  • Folosirea substantelor stimulatoare ale procesului de fructificare

Pentru a suplini lipsa luminii sau a intensitatii acesteia se pot folosi lampi speciale fixe sau mobile. Se realizeaza dimineata si seara cand lumina naturala are valori subnominale.

De asemenea, o intensitate ridicata a luminii poate conduce la distrugerea plantelor. Astfel, pentru prevenire se diminueaza intensitatea luminii pentru a se evita cresterea exagerata a temperaturii in sere.

Pentru diminuarea intensitatii luminii se pot aplica urmatoarele metode:

  • Stropirea sticlei la exterior cu emulsii de praf de creta. Solutia este aplicata frecvent la noi in tara cu diferite tipuri de pompe.
  • Se pot folosi haluzele in serele individuale
  • Sipci de lemne
  • Polisteri colorati
  • Plasa textila colorata
  • Folie de mase plastice inchise
  • Plase de material plastic colorate diferit
  • Ecrane termice automate
  • Aplicarea de lichide colorate sau cu coloratie variabila
  • Folosirea sticlei speciale Themex fotosensibila

Relatiile plantelor legumicole cu apa

Apa asigura desfasurarea normala a proceselor fiziologice si biochimice, este importanta in desfasurarea procesului de fotosinteza influentand cantitatea si calitatea productiei de legume.

Legumele contin o mare cantitate de apa, tomatele, castravetii, frunza de salata si frunza de ceapa contin 94-95% apa, frunza de varza si ridiche 92-93 %, morcovul 87-91 %, cartoful 74-80%..

legumele

Continutul de apa al legumelor nu depinde doar de specie ci si de fenofaza, varsta si zonele de origine. Astfel ca, plantele care provin din medii umede au un continut mai ridicat de apa decat cele din zonele aride care au un continut mic de apa.

De asemenea, plantele cultivate in sere au un continut mai mare de apa decat cele cultivate in camp.

Exista diferente ale continutului de apa in ceea ce priveste organele diferite ale aceleiasi plante astfel, tulpina contine 40-45 % apa, frunzele mature 60 -65 %, frunzele tinere 80-85 %, organele de reproducere si varfurile de crestere 98-99 %. Cel mai redus continut in apa se inregistreaza in seminte, 12-14 %.

In functie de specificul biologic, dupa pretentiile fata de apa, legumele se clasifica in patru grupe:

  • Foarte pretentioase: spanacul, salata, legumele din grupa verzei, telina, ridichea de luna, prazul, ceapa, usturoiul, mararul.
  • Pretentioase: castravetii, tomatele, ardeii, vinetele, bamele, cartoful, fasolea si mazarea.
  • Moderat de pretentioase: speciile perene, sparanghelul, reventul, hreanul, leusteanul, anghinarea.
  • Putin pretentioase: pepenele galben, pepenele verde, dovlecelul si dovleacul.

In functie de cerintele fata de umiditatea din atmosfera, plantele legumicole se clasifica in urmatoarele grupe:

  • Cer umiditate relativa foarte ridicata (85 – 95 %): castravetele, telina, spanacul, salata, ciupercile etc.
  • Cer umiditate relativa ridicata (70 – 80 %): varza, sfecla, morco­vul, pastarnacul, patrunjelul, cartoful, mazarea etc.
  • Cer umiditate relativa moderata (55 – 65 %): tomate, ardei, vinete, fasole.
  • Cer umiditate relativa coborata (45 – 55 %): pepenele verde, pepenele galben, dovleacul.

Relatiile plantelor legumicole cu solul

Solul este principalul mijloc de productie in legumicultura. De calitatea solului depind cantitatea si calitatea produselor ce se obtin.

Legumele prefera un sol cu o fertili­tate naturala destul de ridicata si un potential de productie corespunzator.

Cultura legumelor poate fi aplicata si pe soluri nisipoase si nisipolutoase daca se intervine cu fertilizanti artificiali prin lucrari agrotehnice, prin aplicarea ingrasamintelor si asolamente rationale.

legumele

Solul este suport mecanic pentru plantele legumicole si mediul din care radacina plantei absoarbe apa si elementele minerale.

Insusirile solului pentru legumicultura se refera la: textura, structura, continutul in saruri, reactia solului si capacitatea de tampon.

Textura solului se defineste dupa continutul procentual de argila, praf  si nisip din sol, astfel ca, cu cat continutul in argila este mai mare, iar cel de nisip mai redus, solul va fi greu si mai putin potrivit pentru cultura legumelor.

Cele mai bune soluri pentru cultura legumelor sunt: cu textura usoara si mijlocie, nisipo-lutoasa si luto-nisipoasa. Speciile legumicole au nevoie de un sol cu un continut de argila de 10 – 30 % si nisip 40 – 45 %.

Solurile cu textura nisipoasa sunt foarte permeabile, nu retin apa, nu au coeziune si plasticitate, se incalzesc usor, dar se racesc foarte repede, se lucreaza usor, sunt sarace in elemente nutritive, necesita udari dese ce conduc la pierderea unor cantittati mari de elemente nutritive prin levigare.

Specialistii clasifica legumele in functie de pretabilitatea fata de tipul de sol astfel:

  • soluri mijlocii: toate speciile de legume cu exceptia sparanghelului;
  • soluri usoare: fasolea, mazarea, salata, gulia, castravetii, dovleacul, morcovul, pastarnacul, ridichea, sfecla rosie, sparanghelul, spanacul, tomatele.
  • soluri grele: bobul, reventul, varza rosie, varza alba, varza creata.

Structura solului reprezinta un element deosebit al fertilitatii solului. De aceea, la cultura legumelor din camp liber se introduc rotatii de culturi si specii de plante care contribuie la refacerea structurii (lucerna, trifoi, mazare, fasole).

La culturile protejate se intervine cu cantitati mari de material orga­nic (gunoi de grajd), turba si chiar cu material inert (nisip), pentru mentinerea structurii solului.

Solutia solului este sursa directa de aprovizionare a plantelor cu substante nutritive. Cu cat aceasta contine o cantitate de substante nutritive cat mai apropiata de cerintele speciilor legumicole, cu atat solul este mai fertil.

Intervalul concentratiei optime a sarurilor nu este acelasi pentru toate speciile legumicole.

Toleranta fata de concentratia solutiei solului poate fi:

  • toleranta slaba (fasolea, telina, ridichea);
  • toleranta medie joasa (castravetele, mazarea, cartoful);
  • toleranta medie inalta (tomatele, ardeiul, varza, conopida);
  • toleranta ridicata (spanacul, sparanghelul, sfecla).

Intervalul de concentratie optim este intre 1500-2000 ppm la speciile cu toleranta slaba, intre 2000 si 4000 ppm la speciile cu toleranta medie si peste 4000 la cele cu toleranta ridicata.

Reactia solului este redata prin simbolul pH. Speciile legumicole se comporta diferit fata de reactia solului ele realizeaza o crestere si dezvoltare corespunzatoare numai atunci cand valoarea pH-ului are un nivel optim caracteristic fiecarei specii in parte.

Majoritatea plantelor legumicole cer o reactie a solutiei solului neutra sau usor acida (tomate, vinete, ardei) pana la usor alcalina (conopida, prazul, varza, fasolea, mazarea).

Legumele nu suporta nici reactia prea alcalina nici cea acida ambele extreme ducand la deteriorarea plantelor.

Capacitatea tampon a solului reduce tendinta de modificare a reactiei din sol. Aceasta insusire are o deosebita importanta, deoarece plantele nu suporta variatii mari de pH.

Inmultirea plantelor legumicole

Plantele legumicole se inmultesc pe doua cai: pe cale sexuata si pe cale vegetativa.

Unele plante legumicole se inmultesc pe cale sexuata, de regula mazarea, fasolea, bamele, altele se inmultesc pe cale vegetativa, de exem­plu: hreanul, usturoiul, batatul si ceapa de Egipt etc. Sunt si plante legumicole care se inmultesc pe ambele cai: tarhonul, leusteanul, cardonul si altele.

Inmultirea plantelor legumicole prin seminte

Inmultirea sexuata se realizeaza prin intermediul semintelor.

Din punct de vedere botanic, la unele plante avem de-a face cu seminţe sau fructe uscate indehiscente, cum ar fi: nucula de revent, stevie, macris, achena la salata, anghinare; cariopsa la morcov, patrunjel, telina, glomerula la sfecla.

Inmultirea pe cale sexuata prezinta o serie de avantaje:

  • De la o singura planta se obtine un numar foarte mare de descen­denti. Exemplu: la tomate, varza, morcov, de la o singura planta se obtin mii de seminte.
  • Datorita continutului scazut in apa, semintele se pot pastra, in conditii normale, intre 2 si 7 ani, in functie de specie.
  • Datorita faptului ca au volum redus ocupa spatii mici cu ocazia pastrarii;
  • Datorita modului simplu de pastrare a semintelor, se pot crea re­zerve pentru mai multi ani lucru imposibil in cazul inmultirii pe cale vegetativa;
  • Permite mecanizarea lucrarii de semanat; Inmultirea sexuata permite introducerea in practica a hibrizilor

Dezavantaje:

  • Se poate produce impurificarea soiurilor;
  • Samanta hibrida se produce cu cheltuieli mari.

Samanta de soi se obtine numai daca se respecta o anumita schema de  selectie si o tehnologie de cultura specifica prin care sa se asigure men­tinerea caracterelor si insusirilor fizice fiecarui soi sau hibrid.

legumele inmultite prin seminte

Indici de calitate a semintelor de legume

Valoarea de intrebuintare a unei seminte este data de ansamblul insusirilor si indicilor calitativi ai acesteia. Acesti indici se pot grupa astfel:

  • biologici si morfologici: ereditatea, autenticitatea, provenienta, forma, marimea, aspectul suprafetei, culoare, luciu, miros, gust;
  • indici fiziologici: viabilitate, facultate germinativa, energie germina­tiva;
  • indici tehnologici: putere de strabatere, puritate, stare sanitara, greu­tate, umiditate, valoare culturala.

Pregatirea semintelor de legume pentru semanat

Inainte de semanat, samanta este supusa unor lucrari de pregatire care au ca scop sporirea valorii agrobiologice a semintelor, prevenirea transmiterii bolilor, daunatorilor si asigurarea unei germinatii mai rapide.

Sortarea si calibrarea  semintelor are scopul de a separa semintele sanatoase, intregi, viabile, cu insusiri calitative superioare, de alte impuritati.

Umectarea adica imbibarea semintelor cu apa  este necesara pentru semintele care germineaza greu si pentru cele care se seamana in vederea inlocuirii golurilor.

Durata de umectare dureaza in functie de specie, 2-4 ore pentru salata, ridichi; 12-20 ore pentru mazare, fasole, dovlecei, pepeni, cas­traveti; 25-40 ore pentru tomate, ardei, vinete, sfecla rosie; 40-60 ore pentru spanac, morcov, marar, telina, ceapa, praz, sparanghel.

Depasirea timpului de umezire in apa a semintelor determina reducerea germinativa a semintelor.

Dupa 5 zile de umectare continua in apa, facultatea germinativa s-a  redus de la 91 % la 1 % la mazare, de la 89 % la 5 % la fasole si de la 86% la 3 % la ridichi.

Semintele umectate se seamana numai in teren reavan. Daca terenul este uscat si nu se uda, semanaturile sunt total compromise.

Imediat dupa umectare, semintele se aseaza intr-un strat subtire, de 5-6 cm, se acopera cu prelate umezite si se mentin la temperatura de 22-25 °C pana apare coltul (radicula), la circa 70% cand se seamana cu mana (deci nu se vor rupe germenii), sau la numai 3-5% cand se seamana cu masina.

Semintele incoltite trebuie neaparat semanate in pamant reavan sau in conditii de irigare imediata. Stratificarea semintelor are drept scop accentuarea si uniformizarea germinarii acestora.

Stratificarea se aplica in primul rand la acele specii care au caracteristica maturarea esalonata a semintelor (morcov, ceapa, crucifere).

Dupa o usoara umectare, semintele se tin 1-1 1/2 ore la temperatura de 15-200 C. Dupa aceea se aseaza in strat de 3-5 cm grosime intre panze umede sau straturi de pamant umectate, unde raman 2-3 zile la temperatu­ra de 15 -20°C. In cazul in care semintele se stratifica in nisip si se tin la 1-30C, aceasta poate dura 10-40 zile.

Inainte de semanat, semintele se zvanta si se seamana in teren reavan.

Calirea semintelor se efectueaza inainte de semanat, in special pentru culturile timpurii, cu scopul de a spori vitalitatea si rezistenta la frig a viitoarelor plante.

Semintele umectate si in curs de incoltire se tin fie in mod continuu un anumit timp la temperaturi scazute (in jur de °C), fie in mod alternativ, la temperaturi scazute si temperaturi ridicate (de exemplu, la tomate 12 ore la 20-240C si 12 ore la 2-60C, timp de 10-15 zile).

Amestecarea semintelor mici (morcov, patrunjel, salata, tomate) inainte de semanat cu nisip sau rumegus, cand lipsesc masini de semanat de precizie, asigura o repartizare mai uniforma a semintelor.

Stimularea semintelor se face cu scopul de a le scoate din repaus pen­tru grabirea germinarii si imbunatatirea unor indici cantitativi si calitativi ai productiei de legume.

Stimularea se face cu agenti fizici si chimici. Acestia accelereaza res- piratia semintelor si intensifica activitatea enzimatica in faza de incoltire, stimuland astfel incoltirea si cresterea ulterioara a plantelor.

Pe cale fizica se trateaza semintele cu ultrasunete, curent electric (8- 15 volti); raze laser, izotopi radioactivi, radiatii electromagnetice (gama si Rongen), radiatii corpusculare (neutroni rapizi); radiatii vizibile ale spec­trului solar; temperaturi ridicate sau coborate etc.

Pe cale chimica se utilizeaza diferite substante: auxine, vitamine, micro-elemente.

In cazul in care semintele au tepi care ingreuneaza realizarea procesului de semanat, acestia se indeparteaza cu instalatii speciale, ce functioneaza pe principi­ul cilindrilor rotativi.

Dezinfectia semintelor: se face cu scopul prevenirii si combaterii ata­cului de boli si daunatori care se transmit prin seminte. Se executa pe cale termica si pe cale chimica.

Dezinfectia termica se face in unitati specializate dotate cu o apara­tura corespunzatoare.

Dezinfectia chimica se aplica cu o gama foarte mare de substante, fie pe cale uscata cu pulberi, fie pe cale umeda.

Inmultirea plantelor legumicole pe cale vegetativa

La inmultirea vegetativa se folosesc parti din planta sau organe vegetative ale plantelor legumicole care au particularitatea de a forma radacini si a se individualiza atunci cand sunt puse in conditii prielnice de mediu.

Inmultirea pe cale vegetativa prezinta unele avantaje: este singura posi­bilitate de inmultire pentru unele specii legumicole care nu produc seminte in conditiile climatice din tara noastra (usturoi, hrean, batat); permite trans­miterea fidela a caracterelor la urmasi si din aceasta cauza este preferata in cazul unor specii la care prin inmultirea sexuata se produce foarte usor impurificarea (revent); se pot obtine productii mai timpurii si chiar mai ridicate.

Inmultirea pe cale vegetativa prezinta si unele dezavantaje: coeficien­tul de inmultire este mai redus, se folosesc cantitati mai mari de material, iar pastrarea acestuia necesita spatii mai mari si se face mai greu; in unele situatii este mai dificila mecanizarea lucrarilor de infiintare a culturilor. Se folosesc mai multe metode de inmultire pe cale vegetativa.

legumele inmultite vegetativ

Inmultirea prin bulbi se aplica la ceapa esalota. Acestia se planteaza fie toamna in luna septembrie, fie primavara in luna martie.

Inmultirea prin bulbili se intalneste la usturoi, la ceapa de Egipt. Bulbilii se planteaza toamna sau primavara.

Inmultirea prin tuberculi este specifica la cartof. Se folosesc tuberculi de dimensiuni mai mici (50-70 g) sau cei mari se sectioneaza in asa fel incat fiecare sa prezinte 1-2 ochi. Se planteaza primavara.

Inmultirea prin radacini tuberizate este folosita la batat si la hrean. In cazul batatului, radacini de dimensiuni mai mici sau portiuni de radacini mai mari se pot planta in sera sau in camp pentru obtinerea butasilor.

Inmultirea prin drajoni este caracteristica plantelor care au proprie­tatea de a forma muguri radiculari, din care se formeaza lastari (anghinare,tarhon). Lastarii se pot planta imediat sau se inradacineaza in rasad­nita timp de doua saptamani.

Inmultirea prin rizomi se foloseste la revent si macris. In acest caz se folosesc portiuni de rizomi care prezinta muguri vegetativi. Plantarea se face toamna in luna octombrie sau primavara devreme (luna martie).

IInmultirea prin butasi de tulpina se aplica la plantele legumicole care au insusirea de a emite usor radacini adventive. Se intalneste la tarhon, batat si mai rar la tomate si castraveti. Se folosesc lastari de 10-12 cm lungime, care inainte de plantarea in camp inradacineaza in rasadnite.

Inmultirea prin despartirea tufelor se practica frecvent la leustean, tarhon, revent, anghinare, ceapa de tuns. Tufele mai viguroase se impart in mai multe portiuni, care se planteaza in alt loc toamna sau primavara devreme.

Inmultirea prin altoire se poate folosi la tomate, pepeni galbeni, pepeni verzi, castraveti, vinete etc. Prin folosirea unor portaltoi corespunzatori se obtin plante rezistente la atacul bolilor si daunatorilor.

Inmultirea prin miceliu este tot o cale de inmultire vegetativa carac­teristica ciupercilor. Se foloseste miceliu clasic, pe role de gunoi de caba­line sau miceliu granulat pe boabe de cereale.

Inmultirea prin culturi de tesuturi (meristeme) pe medii nutritive “in vitro este calea cea mai moderna si de viitor in domeniul inmultirii vegetative a plantelor

Sisteme de cultivare a plantelor legumicole

Sistemele de cultivare a plantelor legumicole sunt diverse si se clasifica dupa: locul de cultura, tehnologia aplicata, destinatia si esalonarea productiei, natura substratului.

In ceea ce priveste locul de cultura se deosebesc culturi in camp si culturi in diferite spatii. In cazul culturilor in camp plantele cresc si se dezvolta pana la recoltare in teren deschis, fara protectie.

La culturile in diferite spatii plantele vegeteaza intr-un anumit spatiu in care climatul este dirijat pe tot parcursul ciclului de cultura sau numai pe anumite perioade, cu scopul de a grabi aparitia produselor in perioada de primavara sau pentru a prelungi consumul de legume toamna.

Culturile in diferite spatii pot fi: culturi fortate, culturi protejate si culturi adapos­tite.

Culturile fortate se efectueaza in spatii inchise (sere, sere acoperite cu materiale plastice incalzite, rasadnite calde) in care factorii de vegetatie sunt dirijati pe intreg ciclul de cultura, iar produsele proaspete se obtin in perioade deficitare ale anului, respectiv iarna, primavara devreme sau toamna.

legumele in culturile fortate

Culturile protejate se efectueaza in diferite constructii mai simple (solarii, adaposturi joase din materiale plastice, rasadnite reci) si benefi­ciaza numai partial de un microclimat artificial. In interiorul acestor con­structii se asigura o temperatura cu 2-5 C° mai ridicata decat in exterior.

Pentru protejare mai buna a culturilor se poate recurge si la dubla aco­perire a constructiilor cu materiale plastice flexibile, respectiv cu poli­etilena sau cu policlorura de vinil. Experiente efectuate in Italia la tomate in sere acoperite cu diferite materiale plastice (polietilena, policlorura de vinil) au condus la concluzia ca invelitoarea din folie dubla de PVC (0,15 mm folia exterioara si 0,06 mm folia interioara) a permis obtinerea unor productii mai mari si mai timpurii comparativ cu cele obtinute sub invelitoare din folie dubla de polietilena.

Dezbaterile cu privire la folosirea serelor acoperite cu sticla sau a celor acoperite cu materiale plastice a scos in evidenta faptul ca ambele prezinta avantaje si dezavantaje si de aceea se vor folosi in paralel in viitor.

legumele in culturi protejate

Culturile adapostite se apara de intemperii prin mijloace simple, sub forma de obstacole impotriva van­tului (terenuri adapostite natural, perdele si culise de protectie etc.) sau a frigului (clopote si paravane indi­viduale, folii de materiale plastice asezate direct peste culturi).

In functie de metoda de cultivare se intalnesc urmatoarele sisteme de cultivare a plantelor legumicole:

Culturi prin semanat direct in camp, practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate in camp (morcov, patrunjel, pastarnac, mazare, fasole etc.) si numai la anumite specii in sere si solarii (ridichi, marar, spanac, patrunjel pentru frunze etc).

legume cutlivate direct in camp

Culturi prin rasad, intalnite la majoritatea speciilor cultivate in spatii protejate, pentru culturi extratimpurii si timpurii (tomate, castraveti, ardei, vinete) sau chiar pentru unele culturi de vara si toamna (tomate, castraveti), cu scopul de a scurta perioada de vegetatie la locul de cultura si de a folosi cat mai intensiv si rational solul ai spatiile de cultura.

legume

Luand in considerare destinatia produselor, sistemele de cultivare a plantelor legumicole pot fi clasificate in:

  • Culturi pentru consum in stare proaspata, fie imediat dupa recoltare, fie dupa o anumita perioada de pastrare in spatii special amenajate (radacinoase, bulboase, cartof etc);
  • Culturi pentru industrializare obtinute dupa tehnologii speciale, la preturi mai reduse, destinate fabricilor de conserve (tomate, mazare, fasole etc).

In functie de esalonarea productiei sau perioada cand se executa, sis­temele de cultivare pot fi: extratimpurii (la sfarsitul iernii si inceputul primaverii), timpurii (de primavara), semitimpurii (de vara), tarzii (de toamna), intarziate (toamna tarziu sau pentru postmaturare).

Dupa caracteristicile substratului de cultura in care cresc radacinile plantelor, se intalnesc mai multe sisteme de cultura si anume:

  • in medii nutritive naturale, cum este solul sau diferite amestecuri de diferite pamanturi fertile naturale;
  • in medii nutritive artificiale (fara sol), cum sunt solutiile nutritive apoase care contin in anumite raporturi si diferite concentratii de macroelemente si microelemente necesare nutritiei plantelor.

Alegerea, amenajarea si folosirea intensiva a terenului pentru cultura legumelor

Alegerea si amenajarea terenului pentru cultura legumelor

Particularitatile biologice ale plantelor legumicole impun cultivarea lor pe terenurile cele mai fertile si cu posibilitati de exploatare intensiva si rationala in tot timpul anului.

Pentru realizarea unei ferme legumicole terenul se va alege in functie de: factorii climatici; factorii pedologiei; factorii social-economici.

Factorii climatici

Factorii climatici fac referire la: temperatura aerului, tempe­ratura solului; umiditatea aerului; nebulozitatea; precipitatiile atmosferice; vanturile. Sunt foarte importante: temperatura medie anula; tempe­ratura lunii cea mai calda; suma precipitatiilor in luna cea mai secetoasa; numarul de zile fara inghet; epocile calendaristice ale ingheturilor tarzii de primavara si timpuri de toamna; frecventa grindinei etc.

Factorii pedologici

Terenul potrivit pentru asolamente trebuie sa fie pe cat posibil comasat intr-un singur trup, sa fie adapostit de vanturile predominante din regiune.

Este de preferat ca terenul sa fie plan sau cu o usoara panta spre sud, sud-vest, sud-est, nesupus inundatiilor, asigurat cu o sursa sigura de apa pentru irigare, cu panza de apa freatica la adancime mai mare de 2 m, ferit de surse de poluare.

Solul trebuie fie fertil, cu un strat arabil profund, continut ridicat in substanta organica (4-5 % humus), cu textura usoara (nisipo-lutoasa sau luto-nisipoasa), structura buna, capacitate buna de retinere a apei, care se lucreaza usor, se incalzeste si se zvanta repede si nu face crusta.

Cele mai potrivite pentru asolamente legumicole sunt solurile de lunca, aluvionare, cu procesul de solificare avansat.

Solurile luto-argiloase sunt indicate intr-o masura mai mica, iar cele nisipoase si argiloase pot fi folosite numai dupa ce au fost fertilizate cu cantitati mari de ingrasaminte organice.

Factorii social-economici

Terenul potrivit pentru asolamente legumicole trebuie sa fie situat cat mai aproape de centrele de desfacere a produselor, sa aiba asigurate cai de comunicatie practicabile in tot timpul anului (cai ferate, sosele asfaltate).

In cazul asolamentelor legumicole infiintate in gradina locul de cultura a legumelor trebuie sa fie insorit in cea mai mare parte a zilei.

Pozitia gradinii de legume se va face in functie de punctele cardinale, fata de con­structiile existente.

Nu se vor cultiva legume la umbra pomilor de talie mare si a cladirilor.

La amenajarea terenului pentru cultivarea plantelor legumicole se ia in considerare necesitatea folosirii intensive a solului, posibilitatea practicarii unui numar mare de tehnologii si mecanizarea procesului de productie la cat mai multe specii.

Asolamente legumicole

Asolamentul reprezinta repartizarea in timp si spatiu a culturilor, corelata cu sistemul de lucrari si fertilizare a solului.

Asolamentul este o masura agrotehnica ce contribuie la sporirea fertilitatii solului, reducerea atacului de boli si dauna­tori, obtinerea de productii economice ridicate.

Asolamentele sunt o necesitate in legumicultura deoa­rece acestea au nevoie de lucrari repetate de pregatire a terenului, prasile repetate (3-5 ori), udari sistematice, recoltari repetate.

legumele in asolamente

Toate aceste operatiuni produc o alterare mai rapida a calitatilor fizice si biochimice ale solu­lui, astfel ca, este necesara refacerea structurii solului.

Cultivarea acelorasi specii de legume sau a unor specii inrudite din punct de vedere sistematic timp de mai multi ani pe acelasi teren con­tribuie la inmultirea si raspandirea masiva a bolilor si daunatorilor specifi­ci culturilor respective.

De aceea, este necesara rotatia corecta a culturilor in cadrul asolamentului pentru a diminua atacul bolilor si daunatorilor.

Cercetatorii au demonstrat faptul ca monocultura determina o scadere substantiala a pro­ductiei. De exemplu, dupa 5 ani de monocultura la ceapa, fasole verde, mazare si tomate, productia s-a redus la 35-36 % fata de cea din primul an.

Asolamentul este o modalitate eficienta de combatere a buruienilor. Asolamentele legumicole sunt organizate in functie de  criterii economico-organizatorice si biologico-tehnologice.

Criterii economico-organizatorice. Organizarea asolamentelordupa crieteriul economica organizatorice, are in vedere cuprinderea in asolament a tuturor culturilor din planul de productie al fermei. Structura cul­turilor se stabileste in functie de necesitatile social-economice, zonarea culturilor si directiile de specializare a fermei (consum intern, export, industrie alimentara). Structura organizatorica se va stabili in functie de gradul de dotare tehnica si de existenta fortei de munca.

legumele in asolamente

Criteriile biologico-tehnologice se refera la urmatoarele aspecte:

  • Legumele mari consumatoare de substante fertilizante: varzoasele, bostanoasele, ardeiul, vinetele, telina se vor introduce in sole fertilizate cu ingrasaminte organice sau in primul an dupa sola ocupata de plante ame­liorate ale fertilitatii solului (leguminoase perene sau anuale);
  • Legume mai putin pretentioase fata de azot: morcovul, patrunjelul, ceapa, usturoiul se vor cultiva in anul al doilea de la fertilizarea cu gunoi de grajd;
  • Legumele pastaioase (mazarea, fasolea), fiind capabile sa fixeze azotul atmosferic, manifesta cerinte mai reduse fata de ingrasamintele organice, din care cauza se pot plasa in rotatie in anul al doilea sau al treilea dupa fertilizarea cu gunoi de grajd;
  • Plantele cu sistem radicular profund (radacinoasele, pepenii) vor alterna cu legume ce au un sistem radicular superficial (ceapa, castraveti,  verdeturi), pentru o folosire mai eficienta a apei si a substantelor ferti­lizante din straturile de adancimi diferite.
  • Pentru refacerea fertilitatii solului se introduce in asolament o sola saritoare cu lucerna (dureaza 3-4 ani) sau cu trifoi (dureaza 2ani), care imbogatesc solul in humus.

In vederea combaterii buruienilor se alterneaza culturile legumicole care lasa terenul mai imburuienat (morcov, patrunjel, mazare, ceapa, usturoi) cu specii care datorita unui aparat foliar bine dezvoltat, stanjenesc dezvoltarea buruienilor (varzoase, ardei, vinete, dovlecei);

  • Pentru micsorarea intensitatii atacului bolilor si daunatorilor aceeasi specie sau specii inrudite nu se vor planta pe acelasi teren decat dupa 3-4 ani;
  • Pentru efectuarea lucrarilor de pregatire a terenului in mod co­respunzator este bine ca plantele care se infiinteaza primavara devreme (mazare, radacinoase, bulboase) sa intre in rotatie cu specii care
    elibereaza terenul toamna devreme (tomate, ardei, vinete, castraveti etc);
  • Legumele perene, care ocupa suprafete reduse pe timp indelungat (8-10 ani), nu se includ in asolamentul legumicol.

Rotatia culturilor in cadrul asolamentului se realizeaza diferit, in acelasi an, pe acelasi teren, se fac doua sau mai multe culturi.

Astfel, nu se poate vorbi de o cul­tura premergatoare, ci de culturi premergatoare (datorita practicarii cul­turilor succesive). In aceasta situatie se ia in considerare cultura princi­pala, de baza, cea care are perioada de vegetatie cea mai lunga.

Fiecare specie are una sau mai multe plante premergatoare.

  • Dupa plantele legumicole pentru radacini tuberizate urmeaza: cas­traveti, pepeni, tomate, cartofi timpurii, ceapa, usturoi, praz.
  • Dupa solanacee si varzoase urmeaza: castraveti, pepeni, dovlecei.
  • Dupa bulboase si pastaioase urmeaza: tomate, ardei, vinete, morcov, patrunjel, pastarnac.

Atentie!

Unele plante sunt incompatibile in cultura (de exemplu: spanac, sfe­cla), datorita modificarii pH-ului solului si acumularii unor toxine si boli.

Scheme de asolamente legumicole

Asolamentul presupune impartirea terenului in sole egale intre ele. Numarul solelor trebuie sa fie egal cu numarul anilor de rotatie.

In fermele specializate se intocmeste un plan al asolamentului legumicol in care se introduc toate speciile de legume trecute in planul de cultura.

In fermele mixte cu caracter horticol se introduc asolamente legumicole si in pepiniere de pomi sau vie.

legumele

In cazul unitatilor cu suprafete mari amenajate pentru irigat se poate folosi un asolament mixt legumicol- furajer sau legumicol cerealier. In acest caz apar particularitati determinate de ponderea diferita a speciilor si de interventia cu lucrarea de dezinfectie a solului pe diferite cai.

Schemele de asolamente pentru spatii protejate (solarii, sere-solar) nu pot fi realizate cu aceeasi usurinta ca in camp. Primul dezavantaj consta in paleta redusa de  specii ce se pot cultiva in solarii si sere solar. In plus, principalele specii – tomate, ardei, vinete, care detin cea mai mare pondere, apartin aceleiasi familii botanice si nu sunt compatibile ca premergatoare. In acest caz se realizeaza o planificare rationala a culturilor astfel sa se poata asigura o rotatie simpla.

Astfel, jumatate din suprafata va fi cultivata cu specii din familia Solanaceae (tomate, ardei, vinete), iar cealalta juma­tate cu alte specii legumicole (in primul rand castravetii). In anul urmator se vor inversa culturile.

In cazul culturilor sub tunele provizorii problema asolamentelor este simpla, deoarece acestea nu au stabilitate pe aceeasi suprafata de teren si este posibila protejarea unei alte suprafete in anul urmator.

La cultura legumelor in serele de tip industrial, notiunea de asolament devine improprie deoarece speciile legumicole din familia Solanaceae (tomate, ardei, vinete) ocupa circa 60-70 % din suprafata in primul ciclu si pana la 80 % in ciclul al II-lea. Din aceasta cauza realizarea unei rotatii in timp pe aceeasi suprafata de sera, intampina mari dificultati.

In cazul cultivarii acelorasi specii pe mai multi ani la rand pe acelasi teren, efectele negative pot fi prevenite prin efectuarea dezinfectiei termice a solului, in perioada de iarna infiintarea unor culturi cu perioada de vegetatie scurta si cerinte reduse la caldura, asa cum este salata, prin acest mod asigurandu-se o rotatie simpla pe aceeasi suprafata de teren.

Posibilitatile de realizare a solamentelor eficiente in sere si solarii au la baza echivalenta intre suprafata cultivata cu specii din familia Solanaceae (tomate, ardei, vinete) si cea cultivata cu castraveti plus specii floricole.

In acest fel speciile floricole au un rol dublu, de a favoriza realizarea unor rotatii optime si de a contribui la cresterea eficientei economice generale.

In sistemul de rotatie libera, proportia culturilor intr-un asolament se poate schimba de la un an la altul, in functie de considerentele economice, cerintele de consum ale populatiei, conjunctura pietei etc.

Principiile care stau la baza asolamentului si rotatiei sunt valabile si atunci cand se cultiva legume pe suprafete mai mici in cadrul gospodari­ilor individuale.

Culturi succesive de legume

Culturile succesive reprezinta sistemul prin care pe aceeasi supra­fata de teren se cultiva una dupa alta doua sau mai multe culturi intr-un an.

Culturile succesive sunt o necesitate deoarece permit folosirea intensiva a terenului, folosirea rationala a fortei de munca si a mijloacelor de productie; o esalonare mai buna a consumului de legume; obtinerea de venituri importante la unitatea de suprafata.

Stabilitatea schemelor de culturi succesive ce se realizeaza in functie de particularitatile biologice ale speciilor, respectiv familia botanica, perioada de vegetatie, caracteristicile sistemului radicular, cerintele fata de temperatura, apa si elemente minerale.

legumele

Foarte important este ca speciile legumicole ce se succed trebuie sa faca parte din familii botanice diferite pentru evitarea transmiterii de la o cultura la alta a bolilor si daunatorilor comuni.

Culturile succesive au la baza scheme de plante cu perioade de vegetatie diferite, unele cu perioada de vegetatie mai scurta si altele cu perioada de vegetatie mai lunga.

In cadrul culturilor succesive se vor utiliza plante cu sistem radicular superficial urmate de plante cu sistem radicular profund (sau invers), pentru valorificarea corespunzatoare a rezervelor de apa si elementelor nutritive din sol.

Speciile mai putin pretentioase la caldura pot fi plantate din toamna, Acestea  ierneza in camp in conditii bune si se recolteaza primavara timpuriu (Ex. salata, spanacul, ceapa pentru stufat, usturoiul). Alte specii (varza, gulia, conopida) permit infiintarea culturilor primavara devreme, reusind sa asigure productii timpurii si creand posibilitatea efectuarii altor culturi.

Alegerea plantelor pentru culturi succesive are la baza cerintele plantelor legumicole fata de apa.

Culturile succesive de legume  au nevoie de substante nutritive in cantitati corespunzatoare.

Astfel, dupa plantele legumicole care consuma mult azot (spanac, salata, ceapa pentru stufat, varzoase) se vor cultiva specii cu cerinte mai reduse fata de acest element (tomate, castraveti, morcov, fasole etc).

Speciile alese pentru culturi succesive trebuie stabilite in asa fel incat sa se poata utiliza masinile si utilajele din dotare pe tot fluxul tehnologic deoarece in acest mod se diminueaza consumul fortei de munca pentru lucrarile manuale.

In cadrul acestui sistem de cultura, deosebim o cultura de baza sau principala si culturi secundare care ocupa terenul o perioada mai scurta de timp si asigura productii mai mici.

Atunci cand cultura secundara se cultiva inaintea culturii de baza se numeste cultura secundara anterioara sau premergatoare, sau anticipata. Atunci cand cultura secundara se cultiva dupa cultura de baza se numeste cultura urmatoare sau succesiva.

Culturile succesive in ccmp sunt foarte numeroase si reprezinta o metoda de intensificare continua a productiei de legume atat pe suprafete mari, cat si pe suprafete mai mici.

In cadrul succesiunilor pot intra trei sau doua specii urmarindu-se ca terenul sa fie folosit o perioada mai lunga de timp. Lucrarile solului, fer­tilizarea de baza si faziala, irigarea, erbicidarea etc. Vor fi executate astfel incat, sa serveasca tuturor culturilor legumicole din succesiune.

In cazul schemelor cu trei culturi se poate recurge la infiintarea din toamna a culturilor de spanac, salata sau ceapa verde recoltarea acestora va avea loc primavara pana la data de 20 aprilie, urmeaza infiintarea culturii de tomate timpurii care dureaza pana la data de 15-20 iulie, apoi se infiinteaza o cultura de conopida de toamna care se desfiinteaza la sfarsitul lunii octombrie.

Dintre schemele frecvente cu doua culturi se pot mentiona: varza timpurie (15 III – 15 VI) urmata de fasole pastai (20 VI – 10 X); mazare (10 III-25 VI) urmata de varza de toamnă (1 VII- 15 XI); conopida timpurie (15 III- 15 VI) urmata de castraveti de toamna (20 VI- 30 IX); cartof timpuriu (20 III – 20 VI) urmat de varza de toamna (25 VI – 15 XI); tomate timpurii (20 IV – 10 VIII) urmate de spanac (15 VIII – 30 IX); ceapa verde plantata din toamna (20 IX – 1 V) urmata de vinete sau ardei gras (10 V – 10 X) etc.

Culturile succesive de legume in sere sunt realizate cu tomate si castraveti.

Ponderea cea mai mare o au tomatele, urmate de castraveti si ardei gras. Se mai pot cultiva vinete si pepeni galbeni. Din cauza acestui sortiment limitat nu se pot aplica in practica recomandarile valabile pentru rotatii si succesiuni cu plante legu­micole din camp. Daca se ia in calcul faptul ca ardeiul si vinetele fac parte tot din familia Solanaceae, lucrurile se complica.

Totusi trebuie sa se tina seama de posibilitatea efectuarii dezinfectiei termice si chimice a solului. Limitarea consumurilor energetice in sere a facut posibila evitarea monoculturii, prin introducerea unui ciclu de salata, pe durata lunilor mai reci si deficitare in lumina (decembrie- ianuarie).

In acest scop este necesar ca inca de la inceputul lunii decembrie sa fie incheiate culturile din ciclul al doilea (tomate sau castraveti), sa se pregateasca sera si sa se infiinteze cul­tura de salata cu rasaduri produse prin repicarea sau semanarea direct in ghivece nutritive.

In unele sere drept cultura intermediara se cultiva gulioare si pe suprafete mai mici marar sau patrunjel pentru frunze.

In sere culturile se realizeaza in doua cicluri: ciclul I: iarna-vara; ciclul II: vara-iarna.

Cele mai raspandite scheme sunt: tomate ciclul I urmate de tomate ciclul II; castraveti ciclul I, tomate ciclul II; ardei gras ciclul I, tomate ciclul II; vinete ciclul I; tomate ciclul II; fasole urcatoare ciclul I, tomate ciclul II, pepeni galbeni ciclul I, tomate ciclul II; ardei gras ciclu prelungit, salata etc. O combinatie reusita, pe o perioada mai lunga de timp se poate realiza cu flori astfel: castraveti ciclul I (20 XII – 20 VI), garoafe 2 ani, tomate ciclul II (10 VII – 1 XII).

Culturile succesive de legume in solarii se pot realiza atat folosind culturi prelungite, cat si succesiuni de mai multe culturi, acestea reprezentand o cale de recuperare a cheltuielilor efectuate in special cu folia de polietilena.

In ciclul prelungit pot fi cultivate ca specii principale: tomatele, ardeiul gras, vinetele, castravetii, pepenii galbeni. In cazul efectuarii cul­turilor succesive, de baza vor fi tot culturile cu mare pondere ca: tomatele, castravetii, ardeiul gras, vinetele, varza timpurie, conopida, fasolea pentru pastai, iar secundare: salata, spanacul, ceapa verde, usturoi verde, ridichi de luna, gulioare etc.

In cazul culturilor efectuate in solarii se folosesc soiuri si hibrizi cu adaptare la conditiile de mediu specifice si in gene­ral, cu perioada scurta de vegetatie. In acest fel succesiunile devin mai dinamice si asigura o folosire mai intensiva a terenului.

Pentru sudul tarii s-au evidentiat urmatoarele schme: rasaduri diverse urmate de castraveti, apoi salata; varza timpurie urmata de tomate; tomate timpurii urmate de castraveti, apoi salata de toamna; salata urmata de castraveti timpurii, apoi conopida de toamna; salata urmata de ardei gras si din nou salata; varza timpurie, ardei gras si salata.

In solarii, se practica 3 culturi intr-un an prin extinderea culturilor anticipate (infiintate din toamna anului anterior) care primavara foarte devreme sunt protejate cu folie de polietilena. Acestea se recol­teaza extratimpuriu permitand o utilizare mai intensiva a terenului.

Culturi succesive de legume in rasadnite

Rasadnitele se pot folosi pentru obtinerea culturilor de legume in tot cursul anului. Acestea sunt folosite in principal pentru obtinerea rasadurilor. Dupa scoaterea rasadurilor se pot efectua culturi de patlagele vinete, tomate, castraveti, ardei gras, gulioare, ardei iute.

Culturi asociate de legume

Culturile asociate sau intercalate sau paralele, reprezinta sistemul in care pe aceeasi suprafata de teren se cultiva doua sau nai multe specii. Asocierea se poate extinde pe toata perioada de vegetatie sau numai pe o etapa din aceasta.

Prin asocierea a doua sau mai multe culturi legumicole se asigura o folosire intensiva a terenului si a spatiilor de cul­tura, obtinandu-se o productie superioara la unitatea de suprafata fara cos­turi suplimentare deosebite.

In cadrul sistemului exista o cultura principala (de baza) si alta secundara (asociata).

legumele

Cultura principala este cea care are importanta economica mare, ocupa terenul o perioada mai lunga de timp si este mai pretentioasa fata de lumina. In aceasta categorie intra speciile legumicole care se cultiva la dis­tante mai mari intre randuri si pe rand precum: tomate, ardei, vinete, varza, conopida, gulie, fasole urcatoare

Cultura secundara se caracterizeaza in cele mai multe cazuri printr-o perioada de vegetatie mai scurta, habitus mai redus si pretentii mai reduse fata de lumina. Cultura secundara se poate infiinta inaintea, in acelasi timp, sau dupa infiintarea culturii de baza. Din aceasta grupa fac parte speciile: salata, ridichi de luna, spanac, ceapa verde, gulioare, fasole oloaga, marar etc.

La stabilirea schemelor de culturi asociate trebuie sa se tina seama de urmatoarele particularitati:

  • Cultura secundara ocupa terenul pana in momentul in care cultura principala incepe sa acopere solul cu aparatul foliar sau la sfarsitul perioadei de vegetatie a acesteia;
  • legumele ce se intercaleaza exploreaza straturi de sol la diferite adancimi, culturile secundare avand o inradacinare mai superficiala (salata, spanac, ridichi de luna, ceapa verde) decat cele din cultura de baza (tomate, ardei, pepeni); asocierea culturilor se face prin dispunerea alternativa a randurilor sau benzilor plantei principale cu acelea ale culturii secundare;
  • cele doua specii cultivate asociate pot apartine aceleiasi familii botanice.

In cazul culturilor asociate se pot cultiva soiuri diferite, apartinand aceleiasi specii.

  • De exemplu, pe intervalele dintre randurile de tomate sustinute pe spalier, se pot cultiva tomate pitice nesustinute, sau se pot asocia soiuri urcatoare de fasole cu soiuri oloage sau castraveti sustinuti pe spalier cu plante lasate pe sol;

In general, se recomanda, asocierea plantelor cu talie diferita; cu cerinte fata de factorii de mediu apropiate.

  • De cele mai multe ori se obtin rezultate mai bune atunci cand speciile secundare prezinta pretentii mai reduse fata de lumina, in special cand specia principala are o talie mai inalta;

In cazul culturilor asociate mecanizarea lucrarilor de intretinere devine mai dificila de aceea, pe suprafete mari, se recomanda plantarea culturii secundare de-a lungul randurilor (si nu intre acestea), intre plantele culturii principale.

In realizarea sistemului de culturi asociate se va urmari asigurarea conditiilor pentru cresterea si dezvoltarea optima a tuturor speciilor cultivate asociat, pornind de la ipoteza ca va creste consumul de apa si substante hranitoare.

Culturi asociate de legume in camp

Pentru realizarea culturii asociate de legume in camp se aleg in primul rand culturile la care se practica intervale mai mici intre randurile de plante. Astfel, intre ran­durile de tomate timpurii se pot cultiva: varza timpurie sau salata, fasole oloaga, morcovi, gulii, conopida, bulboase.

Intre randurile de tomate de vara-toamna sustinute pe spalier se pot cultiva fie speciile enumerate, fie si tomate pitice, ardei, vinete, varza de toamna, ridichi, sfecla rosie. Intre randurile de castraveti sustinute pe spalier se pot cultiva tomate pitice, ardei, vinete, fasole oloaga, castraveti pe sol.

legumele

  • Porumbul se seamana la 90 cm intre randuri. Astfel ca, intre randurile de porumb se intercaleaza cate doua ran­duri de legume distantate la 70 cm unul de altul (varza, conopida, salata) sau 30 cm (fasole de gradina)

Culturile de varza si conopida timpurie se infiinteaza prin rasad repicat in cuburi nutritive cu latura de 5 cm.

Culturile asociate de legume in solarii si sere-solar

Deoarece solariile si serele solar sunt constructii ce necesita cheltuieli mari, trebuie folosite cat mai inten­siv. O cale foarte eficienta fiind folosirea culturilor asociate. Trebuie avut in vedere ca speciile legumicole cu cea mai mare pondere in solarii sunt: tomatele, castravetii, ardeiul, vinetele, fasolea urcatoare, pepenii galbeni.

In cazul culturilor cu talie inalta, se obtin rezultate bune la culturile asociate, cand acestea sunt efectuate primavara devreme, chiar inaintea culturilor de baza. In acelasi scop se folosesc specii legumicole cu perioada scurta de vegetatie care sa scurteze perioada de timp de la infiintarea culturilor asociate pana la recoltare.

legumele

Pentru asociere, in solarii, se pot folosi: salata de capatana, spanacul, ceapa verde, ridichi de luna, patrunjel pentru frunze, marar, gulioare. Scurtarea perioadei de timp pana la recoltare se asigura prin folosirea rasadurilor repicate in cuburi nutritive (salata, gulie, varza timpurie, conopida timpurie) si prin folosirea materialului de plantat vegetativ: arpagic si bulbi mici pentru obtinerea de ceapa verde, bulbi de usturoi, radacini mici de patrunjel pentru frunze etc.

Culturile asociate au ca scop folosirea cat mai completa a suprafetei utile, utilizandu-se atat intervalul dintre randurile de ia cultura de baza, cat si la cele asociate.

Culturi asociate de legume in sere

Culturile asociate in sere au ca element principal cultura de tomate si catraveti.

Insa, tomatele se preteza mai bine pentru culturi asoci­ate, deoarece majoritatea speciilor folosite in asociatii au cerinte moderate si reduse fata de caldura.

Pentru asocierea legumelor in sere se folosesc cu precadere salata pentru capatana, gulioarele, spanacul, ceapa de arpagic, usturoi verde, ardei iute, marar, patrunjel pentru frunze.

Castravetii se pot asocia si cu tomatele. Pe intervalul dintre randurile de castraveti se cultiva un rand de tomate. Pana ce castravetii cresc si incep sa umbreasca se asigura legarea fructelor de tomate. Castravetii, pepenii galbeni, fasolea urcatoare se pot asocia cu ardeiul iute, vinetele se pot asocia cu salata, ardeiul iute.

legumele

Pentru folosirea si mai intensiva a spatiilor pe registrele de incalzire catre capete se pot aseza ladite din plastic in care se cultiva ardei iute. Pe marginea aleilor principale se pot produce rasaduri destinate culturilor legumicole din camp.

Culturile asociate in rasadnite

Culturile asociate pot fi aplicate si in rasadnite. Astfel se pot efectua unele cul­turi asociate in cultura de baza de castraveti se asociaza salata pen­tru capatana, ridichile de luna, spanac, morcov etc. In culturile de tomate, ardei, vinete se va asocia salata, ceapa verde, ridichi de luna, marar etc.

Culturi legumicole duble

Culturile duble reprezinta cultivarea plantelor legumicole dupa alte specii decat legumicole, respectiv dupa unele plante fura­jere sau cereale, care se recolteaza devreme.

Dintre cereale cel mai potrivit este ovazul de toamna, deoarece elibe­reaza terenul foarte devreme, permitand realizarea culturilor legumicole.

Dupa ovazul de toamna se pot efectua culturi de tomate, varza rosie. Culturile duble se pot realiza si dupa grau, mazare furajera. Dupa acestea se pot cultiva: castraveti, dovlecei, fasole de gradina, morcov, salata, spanac, varza, conopida, ceapa verde.

Pentru culturi duble reusite se respecta urmatoarele reguli: recoltarea culturilor paioase furajere pana la data de 10-15 aprilie pentru a ramane timpul necesar vegetatiei plantelor legumicole; amplasarea numai in perimetre irigabile, mai ales cand legumele se cultiva prin rasad sau necesita irigare de rasarire; folosirea terenurilor care nu au fost erbicidate cu produse din grupa triazinelor, care sunt daunatoare mai ales pentru salata, spanac, castraveti, dovlecei; alegerea soiurilor de legume timpurii si care au rezistenta la temperaturi ridicate ce pot surveni dupa infiintarea culturilor.

Pentru marirea intervalului de recoltare se utilizeaza soiuri cu perioada mai scurta de vegetatie si se respecta limita pentru infiintarea culturilor.

Culturi legumicole intercalate

Culturile legumicole intercalate reprezinta un sistem prin care plantele legumicole se cultiva in diferite plantatii horticole ca: plantatii pomicole tinere, plantatii de arbusti fructiferi, plantatii viticole.

In plantatiile tinere deoarece tulpina pomilor si invelisul foliar nu sunt sufiecient dezvoltate si ca atare nu umbreste dacat partial suprafata terenului  se poate asigura o folosire intensiva a terenului cu diferite specii legumicole.

legumele

Acestea vor fi alese in functie de urmatoarele considerente: sa nu prezinte un habitus mare, pentru a nu umbri plantatia de baza; sa nu fie rapace, cu un sistem radicular prea puternic, pentru a nu concura plantatia de baza, reducand sistemul de crestere al pomilor sau vitei de vie; sa se foloseasca scheme prestabilite de mecanizare, pentru asigu­rarea accesului mijloacelor mecanice la ingrijirea plantatiei; sa contribuie la imbunatatirea solului; sa suporte substantele folosite la tratarea pomilor sau vitei de vie.

In plantatiile de vii tinere se pot cultiva specii legumicole precum: salata, spanac, mazare de gradina, fasole de gradina, varza si conopida timpurie, tomate de vara, ceapa de arpagic, usturoi.

De-a lungul anilor s-au evidentiat mai multe specii legu­micole pretabile la cultura intercalata in plantatii pomicole. Dintre acestea se pot mentiona: fasolea oloaga, morcov, patrunjel, pastarnac, sfecla rosie, gulioare, varza timpurie, telina pentru radacina, varza de toamna, bame, tomate, ardei, castraveti tip cornison, ceapa verde, usturoi.

Nu se recomanda sa se foloseasca pepenii verzi, pepenii galbeni si dovlecei deoarece prin intinderea vrejilor pot impiedica lucrarile de intretinere si inabusi culturile de baza, in special vita de vie.

Culturi legumicole intercalate in plantatii tinere de pomi

Schemele de infiintare a culturilor legumicole in livada sunt influentate de varsta plantatiei. Deoarece in timp pomii din livada cresc si isi dezvolta invelisul foliar, plantarea legumelor se va face doar in zona centrala a randurilor de pomi.

Cand umbrirea devine foarte puternica se va renunta la culturile intercalate.

legumele

Potrivite pentru culturile intercalate sunt plantatiile cu pomi pitici, cum este cazul la visin si piersic, deoarece in acest caz culturile interca­late vor putea fi efectuate pe o perioada mai indleungata.

Culturile intercalate de legume au efect favorabil si pentru livada sau podgorie deoarece prin masurile de ingrijire a culturilor legumicole (fertilizare, irigare, prasile repetate) se asigura conditii bune pentru pomi si vita de vie, care cresc mai vigurosi si cu o capacitate mai mare de productie.

Bibliografie

  • Alessiu D., 1894, Cultura legumelor, Ed. Minerva, Bucuresti
  • Ion V., 2010, Fitotehnie, *

Despre autor

Dana Lazareanu

Peisagista, pasionata de universul plantelor si gradinilor.

Sunt 0 comentarii la acest articol

Nu exista comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole asemanatoare

pestre

Apreciate pentru ouale pe care le fac, dar si pentru carnea lor cu continut sc...

Citeste tot articolul
pestre

Gulia, cunoscuta si drept „nap german”, a ...

Citeste tot articolul