Casa si gradina

Cum mentii masina de spalat rufe fara calcar? Sfaturi practice

Autor: Catalin Matei | Publicat pe 16.06.2021, actualizat la 18.08.2021, in Casa si gradina Cum mentii masina de spalat rufe fara calcar? Sfaturi practice

Masina de spalat rufe cu calcar? Avem solutia pentru tine aici!

Este greu sa ne imaginam ca in trecut nu existau masini de spalat rufe sau macar alternative mai accesibile. Rufele erau spalate si clatite cu mainile, facand totul o munca grea si solicitanta.

Spalarea a fost un proces complicat, nu se stia despre detergenti, nu se folosea niciun fel de ajutor. Cu timpul oamenii au evoluat si au constientizat ca pentru a spala cat mai eficient si pentru a -si usura munca trebuie sa se ajute mecanic. Marinarii au fost primii care au conceput o astfel de idee: fixau hainele pe franghii si le aruncau peste bord, folosindu-se de valurile puternice pentru a curata mizera. Totusi o astfel de practica pe uscat era imposibila. Femeile practicau o alta modalitate de a spala hainele, la valtoare. Acestea mergeau la rauri si puneau rufele intr-un cos confectionat din bucati de lemn, pe care il introduceau in apa, deoarece fiind curgatoare valurile invarteau hainele precum o masina de spalat.

In anul 1797 a fost conceput un prim model de masina de spalat, total diferit de cele existente in ziua de azi. Aceasta era realizata dintr-o bucata de lemn sau dintr-o tabla ondulata, rufele frecandu-se in timpul spalarii.

De-a lungul anilor, dispozitivele de spalare au evoluat din ce in ce mai mult, finnd imbunatatite  si completate. Tot mai multi inventatori s-au intrecut in a fabrica un model unic care sa atraga atentia. In lumea moderna, de astazi, marile corporatii au introdus in activitatea lor productia proprie de masini de spalat. Fie ca vorbim de Electrolux, Indesit, Arctic, Miele, Whirpool sau orice alt brand producator de masini de spalat, toate acestea ofera optiuni multiple de cumparare, accesibile la pret oricaror cumparatori, dar si cu diverse functii care sa usureze munca: control inteligent prin aplicatii, senzori de greutate, selectarea automata a programului de spalare etc. De asemenea, masinile moderne de spalat rufe sunt caracterizate prin miscari delicate ale tamburului ce confera hainelor rezistenta mai indelungata.

Totusi alegerea unei masini bune de spalat nu este suficienta pentru a nu avea probleme. O problema importanta, ce necesita atentie maxima o reprezinta depunerile de calcar. Calcarul este un reziduu dur care poate infunda masinile de spalat. Acesta apare din cauza apei dure, duritatea ei diferind de zona in care locuiti, intr-o anumita zona apa poate fi mai dura, iar in alta zona nu. Apa dura nu poate afecta numai masinile de spalat, ci poate provoca si murdarirea hainelor, ba chiar pot influenta ca hainele albe sa para murdare. Daca doriti sa aflati totul despre apa dura, dar si sfaturi practice despre cum sa combateti depunerea calcarului, cititi in continuare articolul si vedeti in cativa pasi simpli cum puteti sa diminuati aceste probleme.

   Apa dura apare atunci cand apa naturala din zona dumneavoastra contine un numar ridicat de minerale, precum calciu sau magneziu. Apa are proprietati puternice si poate dizolva materiale, astfel preluand particule minerale din roca sau solul cu care vine in contact. In acest mod calciul si magneziul excesiv se ataseaza tesaturii si poate afecta culoarea sau chiar tesatura rufelor.

Continutul de minerale poate fi aflat foarte usor de la oficialii care se ocupa de sistemul municipal de apa.

Probleme ce apar la spalarea cu apa dura:

  • Rufele isi schimba culoarea si se ingalbenesc
  • Materialul devine mai rigid si nu mai este la fel de moale
  • Tesaturile hainelor sunt slabite sau se rup cu usurinta
  • Pe hainele colorate apar dungi albe sau gri

Studii ale Universitatilor din America arata ca imbracamintea spalata in apa dura se uzeaza cu 15% mai repede decat imbracamintea spalata in apa mai putin dura.

Daca si dumneavoastra ati intalnit o astfel de problema puteti fi siguri ca este din cauza apei dure si a depunerilor de calcar!

De ce nu se amesteca si nu se dizolva bine detergentul cu apa dura?

Apa dura contine multe minerale, iar acestea se ataseaza in mare parte ingredientelor din detergenti, impiedicand astfel amestecarea apei cu detergentii si curatarea eficienta a acestora.

Produse recomandate

Pe timp indelungat si fara o curatare a masinii de spalat de depunerile de calcar, hainele si tesaturile acestora pot fi mult afectate.

Aceasta acumulare a depunerilor de calcar reprezinta, bineinteles, ceea ce face rufele sa fie mai rigide. Cand acest lucru se intampla, tesatura nu se mai intinde asa mult, cauzand o uzura mai rapida a rufelor.

Ce sa nu faci cand intampini aceasta problema!

Multi oameni recurg la folosirea unei cantitati mai mare de detergenti si apa mai calda pentru a combate aceasta problema. Totusi aceasta ,,solutie” aduce doua mari dezavantaje: cheltuieli suplimentare si nerezolvarea depunerilor de calcar.

Cum sa mentii masina de spalat rufe fara calcar!

Din cauza depunerilor de calcar, conductivitatea termica se deterioreaza, iar timpul de incalzire a apei creste. In timpul in care apa se incalzeste, sarurile pe care acestea le contine se descompun in dioxid de carbon si pe un depozit insolubil, aceasta reprezentand calcarul. Sarurile se depun pe rezistenta de incalzire, dar si pe piesele ce intra in contact cu apa.

Curatarea masinii de spalat este una foarte rapida si usoara, fara sa depui un efort mare, fara solutii costisitoare de timp sau bani. Pentru a putea curata masina de spalat de depunerile de calcar sunt necesare doar doua cani de otet si un plic de bicarbonat de sodiu. Cele doua cani de otet se adauga in cuva, iar bicarbonatul se pune in compartimentul pentru detergent. Optional se poate adauga si suc de lamaie ( o lamaie intreaga stoarsa), acesta fiind pus tot in compartimentul de detergent, pentru a putea scapa si de eventualele mirosuri urate din masina de spalat. Dupa ce ati adaugat ce este necesar se porneste masina de spalat, la un ciclu normal de spalare, dar trebuie aleasa temperatura cea mai ridicata.

Totodata nu trebuie sa uiti nici de garnitura masinii de spalat, deoarece se aduna mizerie, resturi de detergent sau de calcar favorizand un mediu prielnic mucegaiului. Pentru a reusi acest lucru tot ce trebuie sa faci este sa amesteci intr-un bol otet, bicarbonat de sodiu si cu apa pana obtii o pasta. Dupa ce ai reusit sa obtii o pasta consistenta, ia un burete pentru vase, foloseste partea mai dura (cea verde) pentru curatarea interiorului garniturii de cauciuc.

Pentru prelungirea duratei vietii masinii de spalat este nevoie de repetarea procesului o data pe luna. Aceasta este o metoda foarte eficienta si nu necesita efort prea mare.

Acum haideti sa va explicam si detaliat,  in pasi simpli cum aceste procese de intretinere a masinii de spalat sunt foarte eficiente.

  1. Primul pas consta in curatarea cuvei si a rezistentei de incalzit de depunerile calcaroase

Asa cum am amintit mai sus otetul si lamaia sunt un ajutor esential in curatarea depunerilor de calar. Dar de ce aceste produse sunt benefice? Raspunsul este unul simplu: depunerile calcaroase constau in saruri de magneziu si de calciu, iar ca sa le putem  indeparta trebuie actionat contra lor cu acizi organici sau anorganici. Si pentru ca acest proces sa fie simplu si la indemana pentru toata lumea vom folosi produse ce se gasesc in bucataria oricarei locuinte: otet sau sare de lamaie. In urmatoarea parte va vom prezenta doua metode prin care otetul (metoda I) si sarea de lamaie (metoda II) vor actiona pozitiv asupra depunerilor de calcar.

Metoda I: Curatarea depunerilor de calcar din masina de spalat cu otet

Pentru aceasta metoda este nevoie de:

  • doua cani de otet
  • 1 pliculet de bicarbonat de sodiu
  • un sfert de cana de apa

Amestecati apa si cu bicarbonatul de sodiu intr-un bol, iar compozitia obtinuta din amestecarea acestor doua ingrediente turnati-o in sertarul pentru detergent al masinii dumneavoastra. Cele doua cani de otet turnati-le in cuva masinii. Porniti masina de spalat, fara  sa adaugati rufe, setati-o la temperatura maxima si folositi un ciclu normal de spalare. Dupa aceasta stergeti usor cu o carpa si cuva, sa nu ramana nicio pata si veti avea o masina de spalat curata, fara depuneri de calcar.

Metoda II Curatarea depunerilor de calcar cu sare de lamaie

Aceasta metoda este si ea una destul de eficienta, iar tot ce aveti nevoie este de cateva plicuri de sare de  lamaie, in functie de volumul masinii de spalat dar si de depunerile de calcar acumulate. Ideal este sa folositi o data pe luna, 1-2 plicuri de sare de lamaie, dar daca masina nu a fost curatata de depunerile de calcar de mult timp sau niciodata, este recomandata folosirea a pana la 6 pliculete de sare de lamaie. Acestea se adauga in sertarul masinii de spalat in compartimentul pentru detergent. Ca si la metoda anterioara cu otet este necesara pornirea masinii de spalat cu un ciclu normal de spalare la o temperatura maxima a apei.

  1. Pasul al doilea consta in curatarea garniturii de cauciuc

Dupa ce s-a terminat programul de spalare si ati parcurs in totalitate pasul 1 este timpul sa treceti la curatarea garinuturii. In acest loc, fiind unul foarte umed, se aduna foarte multa murdarie, impuritati, reziduuri si depuneri, formandu-se mucegai. De aceea trebuie curatat foarte atent acest loc. Aceasta procedura este una destul de simpla si se poate realiza fie cu ajutorul unor solutii de curatare eficiente fie cu produse pe care le aveti la indemana: bicarbonat de sodiu si otet.

Pentru curatarea eficienta se vor amesteca intr-un bol un pliculet de bicarbonat de sodiu si otet pana se obtine o pasta consistenta. Garnitura de cauciuc va fi trasa usor inspre dumneavoastra , iar solutia pusa pe un burete de vase va fi aplicata pe partea metalica a cuvei de sub garnitura de cauciuc. Totodata trebuie curatat si cauciucul in sine, mai ales partea inferioara (partea de jos a garniturii), deoarece acolo se strang cele mai multe reziduuri. Pentru o curatare mai eficienta se poate folosi si o periuta de dinti, deoarece aceasta poate patrunde in locuri mai greu accesibile. Dupa toata aceasta procedura este necesar sa stergeti cu o carpa umeda garnitura pentru a indeparta toate impuritatile.

Aceasta procedura este una simpla si eficienta, insa daca nu ati mai curatat pana acum garnitura masinii de spalat, tot procesul o sa vi se para unul inutil, deoarece depunerile sunt mai persistente. Asadar este nevoie de o solutie de curatare potrivita pentru acest tip de probleme: detartrant anitcalcar. Acest produs este unul foarte eficient, si reprezinta solutia ideala pentru indepartarea depunerilor de calcar. Acesta poate fi folosit atat pentru curatarea masinii de spalat, dar si pentru indepartarea depunerilor de calcar de pe faianta, toalete, aparate de gatit, espresoare de cafea, masini de spalat vase. Toate avantajele intr-un produs unic, ecologic, 100% biodegrdabil. Si pentru ca are multe intrebuintari, va oferim produsul, cu o cantitate de 10 L la un pret special.

Acesta imbina folosirea atat pentru pasul 1, pentru curatarea cuvei de depunerile de calcar, cat si pentru pasul 2 pentru curatarea garniturii de cauciuc. Pentru folosirea eficienta a acestuaia este necesar sa  puneti 1 litru de solutie in masina de spalat si porniti un ciclu de spalare la 60 de grade fara rufe. Dupa ce se termina ciclul de spalare este necesar sa verificati filtrul si sa indepartati rezidurile adunate.

Al treilea pas consta in curatarea filtrului furtunului de evacuare

Un pas important pentru curatarea eficienta a masinii de spalat si intretinerea acesteia o reprezinta curatarea furtunului de evacuare. Apa dura poate afecta furtunul, acumulandu-se depuneri de calcar si impuritati ce vor face la un moment dat imposbila scurgerea apei. Astfel nivelul acesteia va creste si se va scurge in cuva masinii de spalat. Ceea ce este foarte bine este ca filtrul se curata foarte usor, fiind un proces simplu ce nu necesita ajutor specializat.

Tot ce aveti nevoie pentru indeplinirea acestui proces este un vas cu o inaltime potrivita (un lighean sau o tava standard a cuptorului), o carpa si un instrument cu care sa desfaceti capacul (o surubelnita dreapta). Acum tot ce trebuie sa faceti este sa asezati un prosop langa masina pentru a nu se surge apa direct pe podea, sa deschideti capacul filtrului (de regula aflat in partea inferioara a fetei anterioare a masinii de spalat), si sa rasuciti capacul. Daca nu a fost curatat de mult se pot scurge pana la 500 ml de apa, de aceea este indicat sa puneti o tavita jos. Curatati si stergeti capacul, scoateti din orificiu toate impuritatile acumulate si apoi puteti pune inapoi capacul.

Pentru a prelungi durata de viata si a avea parte de performante maxime, pe langa curatarea eficienta a masinii de spalat (obligatoriu o data pe luna asa cum a fost specificat in pasii de mai sus) folositi doar cat detergent si balsam este nevoie, deoarece folosirea in exces nu intensifica rezultatul ci doar se depun in interiorul masinii de spalat rufe.

Bibliografie

  • Save Womens Live- History of Washing MachinesLee Maxwell
  • Impact of water hardness on consumers’ perception of laundry washing – Constadinos Abeliotis , Cevza Candan , Caroline Amberg
  • Cleaning Hacks: Your All-Natural, Go-To Solution for Spots, Stains, Scum, and More! – Sarah Flowers

Despre autor

Catalin Matei

Pasionat de mecanica si tehnologie agricola, cu o experienta de peste 20 de ani in producerea si repararea echipamentelor agricole si horticole.

Produse recomandate

Sunt 0 comentarii la acest articol

Nu exista comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

X

Pestre.ro – Motocositori pentru toate tipurile de iarba! Intra aici