Bio

Boli la tomate, vinete si ardei – simptome, prevenire si combatere

Publicat pe 24.04.2018 in Bio Boli la tomate, vinete si ardei – simptome, prevenire si combatere

Plantele sunt organisme vii care in cursul vietii pot suferi tulburari in functionarea si structura organelor componente sau a intregului organism. Tulburarile pot fi determinate de cauze interne sau externe, ca de exemplu, conditiile de mediu, interventia diferitilor paraziti vegetali.

Clasificarea si caracterul bolilor plantelor

Bolile plantelor, dupa natura cauzei care le produc, se impart in doua mari categorii:

Produse recomandate

  1. boli de natura neinfectioasa (neparazitare sau fiziologice);
  2. boli de natura infectioasa

Bolile neinfectioase au ca principala cauza actiunea nefavorabila a factorilor de mediu. In aceasta categorie intra vatamarile cauzate de frig, de exces de caldura, exces si lipsa de umiditate, de lipsa sau exces de lumina si alte tipuri de carente.

Bolile infectioase sunt provocate de diversi agenti patogeni, Iar dupa natura agentului patogen, bolile parazitare se impart in:

  1. viroze – boli produse de virusuri;
  2. bacterioze – boli cauzate de bacterii;
  3. micoze – boli provocate de ciuperci;
  4. antofitoze – boli produse de antofite (plante cu flori).

Bolile plantelor au fost grupate si dupa alte criterii si anume:

  • dupa modul de evolutie si durata bolii,
  • dupa viteza de propagare a agentului patogen si extinderea bolii
  • dupa planta-gazda
  • dupa raspandirea agentului patogen in planta
  • dupa organul atacat,
  • dupa varsta plantei,
  • dupa simptomele produse etc.

Dupa modul cum evolueaza boala si durata procesului patologic, se disting doua categorii de boli:

  • boli acute
  • boli cronice

La bolile acute, procesul patologic se desfasoara rapid, ducand la distrugerea organului sau a plantei atacate (de exemplu, putregaiul cenusiu al boabelor de struguri – produs de ciuperca Plasmopara viticola sau putrezirea plantutelor din rasadnite cauzate de ciuperca Pythium debaryanum).

Bolile cronice, spre deosebire de cele acute, au o evolutie lenta, de lunga durata (putand sa dureze chiar mai multi ani), timp in care, planta se debiliteaza treptat. O astfel de boala este cancerul bacterian al pomilor produs de bacteria Agrobacterium radiobacter pv.tumefaciens sau putregaiul alb al radacinilor vitei de vie provocat de ciuperca Rosellinia necatrix etc.

In functie de raspandirea bolii iin planta, se disting doua categorii de bolli:

  • boli generalizate, care afecteaza planta in intregime, cum sunt cele provovate de conditiile nefavorabile de sol si clima (ingheturi, cloroze neinfectioase etc.), bolile produse de virusuri si bolile vasculare cauzate de unele bacterii si ciuperci parazite ce produc tracheobacterioze (Pseudomonas solanacearum) sau tracheomicoze (Fusarium, Verticillium);
  • boli care au o raspandire locala, agentul patogen dezvoltandu-se in tesuturile din jurul locului de infectie (mana vitei de vie, produsa de ciuperca Plasmopara viticola, patarea rosie a frunzelor de capsun, cauzata de ciuperca Mycosphaerella fragarie, etc.)

Un alt criteriu de clasificare a bolilor il constituie varsta plantelor (faza de vegetatie) in momentul cand sunt atacate. De obicei, majoritatea bolilor apar in toate fazele de crestere a plantutelor (putregaiul uscat al verzei, produs de ciuperca Phoma lingam, septorioza tomatelor, cauzata de Septoria lycopersici etc), insa, unele nu apar decat in anumite faze de vegetatie.

Astfel, exista boli ce se manifesta, fie numai pe plante foarte tinere, in faza de rasad (putrezirea rasadurilor cauzata de ciuperca Pythium debaryanum, etc.), numite boli ale rasadurilor, ale plantutelor sau ale puietilor, fie numai pe plante dezvoltate (iasca pomilor produsa de diverse specii de Polyporaceae etc.), care poarta numele de boli ale plantelor mature.

Raspandirea si transmiterea agentilor patogeni se realizeaza pe mai multe cai. Acestea pot fi: directe si indirecte.

Raspandirea directa presupune transmiterea agentului patogen de la o generatie a plantei gazda la generatia urmatoare.

In cadrul transmiterii directe se incadreaza toate formele de transmitere cuprinse in sfera termenului de raspandire autonoma. Se pot distinge trei tipuri de transmiteri: transmitere germinativa (prin samanta), vegetativa si independenta.

Transmitere germinativa

Transmiterea germinativa poate fi realizata prin doua forme: endogena, cand agentul patogen trece din planta-mama bolnava in embrionul plantei viitoare si il infecteaza si exogena, cand agentul patogen ajunge din afara pe planta-mama si infecteaza embrionul din care se dezvolta viitoarea planta-fiica.

Produse recomandate

Transmitere vegetativa

Transmiterea vegetativa este cea mai raspandita si se intalneste la majoritatea virusurilor, bacteriilor si ciupercilor. Aceasta este specifica bolilor care ataca organele sau partile de plante ce se folosesc la inmultirea vegetativa.

Transmitere independenta

Transmiterea independenta presupune deplasarea agentilor patogeni de la o planta la alta sau dintr-o zona a plantei in alta zona. In general, acest tip de transmitere este intalnit la bacteriile mobile si mai rar la ciuperci.

Raspandire indirecta

Raspandirea indirecta a agentilor patogeni se realizeaza cu ajutorul vantului, al apei, al animalelor si al omului. Raspandirea cu ajutorul vantului este caracteristica ciupercilor fitopatogene.

Raspandirea agentilor patogeni cu ajutorul apei

Raspandirea cu ajutorul apei cuprinde toate cazurile in care apa serveste ca vehicul de transportare a agentilor patogeni, pe distante mai mari sau mai mici. In acest caz, se ia in considerare apa provenita de la ploi, apa din lacuri sau paraiase folosite pentru irigare.

Transmiterea agentilor patogeni prin animale

Raspandirea prin animale, numita si zoocora, zoofila sau raspandirea prin vectori, reprezinta unul dintre cele mai importante mijloace indirecte de propagare a bolilor pentru unii agenti patogeni, cum sunt virusurile, unele bacterii si unele ciuperci fitopatogene

Bolile tomatelor

1. Virusul mozaicului tutunului la tomate (Tobaco mosaic virus in tomato) – Mozaicul tomatelor

Boala se manifesta diferit in functie de soiul cultivat, varsta plantelor, tulpina virusului si conditiile de mediu. Cea mai comuna forma de virus este mozaicul comun, care este caracterizat de aparitia petelor de culoare galbuie, verde deschis, de forma neregulata, izolate sau confluente, care alterneaza cu zone de culoare verde normal. Limbul frunzei este usor incretit, mai mic, mai mult sau mai putin neregulat.

Mozaicul tomatelor

In cazul infectiilor produse de tulpinile galbene ale virusului, pe tesuturile dintre nervurile frunzelor tinere apar numeroase pete de culoare galbena-pal sau alburie, care pot sa cuprinda cea mai mare parte din suprafata frunzei, simptom cunoscut sub numele de “mozaicul galben sau mozaicul aucuba”. Acest simptom este asociat, cu o reducere mai accentuata a cresterii si vigurozitatii plantelor, avand un efect mai grav asupra productiei.

Un alt simptom provocat de acest virus este distorsiunea tomatelor, care se caracterizeaza printr-o atrofiere totala a mezofilului foliolelor, reprezentate prin nervuri principale mult ingrosate. Plantele infectate cu acest virus au fructe putine, mici care cad prematur.

O alta forma a virusului mozaicului tutunului la tomate este intitulat stricul tomatelor si se caracterizeaza prin aparitia pe frunze, petiol, tulpina, peduncul florali si fructe a unor pete sau dungi necrotice brune si foliole curbate spre fata inferioara. In cazul formelor grave de stric, frunzele sau varfurile lastarilor se necrozeaza total.

Boala se combate, in timpul perioadei de vegetatie, la culturile din spatii cu tratamente la sol, aplicate in jurul bazei tulpinii, cu produsele fitosanitare: Signum 334 WG 1,0-1,5; Kox 500 WP 2,5-3,0; Benefit 80 WG 0,5-0,7; Tattoo 55 SC 3,0; Metaxil SP 2,5; Penncozeb 80 WP 2,5; Rapid Gold 72 WP 2,5; Ridomil Gold MZ WG 2,5; Sulfat de cupru – 6,0-8,0; Bouille Bordelaise – 4,0; Infinito 61 SC – 1,6; Bravo 500 SC2,0-2,5;  Benefit 80 WG0,5-0,7. Primul tratament se face la 10 zile dupa plantare, iar urmatoarele doua la intervale de 25–30 zile.

2. Virusul mozaicului castravetilor la tomate  (Cucumber mosaic virus in tomato) – Filozitatea tomatelolor

Infectarea in faza de rasad cu virusul mozaicului castravetilor la tomate reduce talia plantelor si suprafata foliara, astfel ca, de obicei in urma infectarii raman doar nervurile principale iar frunzele devin filiforme. Tomatele infectate cu acest virus formeaza fructe putine care raman mici, deformate si fara gust. Atacul determina in timp uscarea plantelor bolnave.

 Filozitatea tomatelolor

Infectia cu virusul mozaicului castravetilor se previne prin evitarea cultivarii tomatelor in aceleasi sere cu tomatele si ardeii, cultivarea de soiuri rezistente, distrugerea plantelor afectate prin ardere.

3. Virusul ofilirii patate a tomatelor (Tomato spotted wilt virus) – Ofilirea patata a tomatelor

Simptomele initiale ale infectarii cu virusul ofilirii patate a tomatelor consta in colorarea in rosu-brun a nervurilor frunzelor tinere, curbarea in jos a frunzelor si reducerea cresterii. Ulterior, cu cat virusul avanseaza, se formeaza pe fata inferioara a frunzelor pete de culoarea bronzului sau brune, cu margine difuza. In acest stadiu, frunzele afectate se ofilesc si cad. Virusul ataca si petiolul pe care apar pete si striuri de culoarea bronzului, care devin apoi brune.

Daca plantele sunt infectate in stadiul tanar, raman pitice, fructificarea fiind redusa. Fructele verzi pot prezenta desene inelare rosii si galbene, in dreptul carora epiderma se necrozeaza.

Ofilirea patata a tomatelor

Pentru a preveni aparitia acestei boli, tomatele se vor cultiva pe terenuri neinfestate unde nu s-au observat plante cu simptome de vestejire bacteriana. In cazul plantarii in sere si solarii, se realizeaza o dezinfectare a terenului pe cale termica si se recolteaza doar seminte de la plante sanatoase.

Plantele atacate in timpul vegetatiei se smulg si se ard. Boala poate fi combatuta chimic cu Dithane M45, zeama bordeleza, Topsin M70 sau Ridomil gold MZ.

4. Virusul aspermiei tomatelor (Tomato aspermy virus) – Aspermia tomatelor

Virusul se manifesta prin cresterea redusa a tulpinii principale, care ajunge abia la jumatate fata de normal, ceea ce, determina cresterea exagerata a lastarilor laterali, plantele capatand un aspect de tufa. Din cand in cand, pe suprafata frunzelor tinere se observa un mozaic slab, sau pete clorotice aproape circulare, care ulterior se necrozeaza.

Aspermia tomatelor

Frunzele tinere din varf se caracterizeaza, fie prin absenta totala a foliolelor de pe rahis, fie prin micsorarea foliolelor, curbarea spre fata inferioara si rasucirea lor in forma de tirbuson. 

Plantele afectate de virus au un aspect clorotic, fructifica slab, iar fructele raman mici, deformate si lipsite de seminte.

5. Virusul patarii inelare negre a tomatelor (Tomato black ring virus) – Patarea inelara neagra a tomatelor

Plantele de tomate infectate cu acest virus prezinta pe frunze pete inelare necrotice, negricioase. Pe petiol si pe tulpini apar necroze alungite, de culoare inchisa care determina adesea distrugerea varfului de crestere sau a altor parti ale plantei.

Patarea inelara neagra a tomatelor

6. Clavibacter michiganensis subsp. michiganensis (Smith) Davis, Gillaspie, Vidaver et Haris (sin: Corynebacterium michiganense pv. michiganense (Smith) Jensen) – Ofilirea bacteriana a tomatelor

Acest virus se poate manifesta pe toata perioada de vegetatie, fiind caracterizat prin ofilirea partiala sau totala a frunzelor si lastarilor ori printr-un atac local al tesuturilor, sub forma de pete pe frunze si fructe si striuri sau ulceratii pe petioli, pedunculi, nervuri si tulpini.

Initial, virusul se manifesta prin aparitia pe cotiledoanele rasadurilor de pete circulare de 1-5 mm diametru, albicioase.

In cazul atacului la plantele mai mari, virusul produce ofilirea lenta, care se intensifica in general, in timpul infloritului. Procesul de ofilire incepe cu frunzele de la baza plantei, foliolele de pe o parte a petiolului. Foliolele frunzelor afectate se ingalbenesc la margine si se rasucesc in jos, de-a lungul nervurii mediane. In zilele calduroase si frunzele de la varf se pot ofili, neafectate fiind, insa, isi revin la starea initiala dupa trecera caldurii.

Ofilirea bacteriana a tomatelor

In sere si solarii, in conditii de umiditate atmosferica ridicata pe langa cele prezentate mai sus pe tulpini, petioli si nervurile frunzelor apar dungi alungite verzi-cenusii, in dreptul carora tesuturile se dezorganizeaza si crapa, formandu-se rani deschise, in care se poate observa ingalbenirea vaselor conducatoare, care capata in timp o culoare galbena, bruna.

Virusul poate avea ca simptom cel de arsura al frunzelor. Initial, pe planta apar pete de culoare verde, umede, care ulterior se usuca si devin galben pergamentoase, cu contur neuniform, risipite pe suprafata limbului sau pe marginile acestuia. Fructele bolnave prezinta la suprafata pete de 1-3 mm in diametru, circulare, izolate sau dispuse in grupuri.

La inceput, cand fructele sunt verzi, petele au culoarea alba, apoi devin brun-deschis, cu asperitati la centru si cu aureola alba sau galbuie, simptom cunoscut sub denumirea de “ochi de pasare”.

De obicei fructele de pe plantele infectate nu prezinta simptome extreme de imbolnavire. In schimb, se poate observa, in sectiune longitudinala, o brunificare a vaselor. Semintele din fructele afectate sunt mici, brune sau negre cu facultate germinativa redusa.

Ofilirea bacteriana a tomatelor se combate chimic cu tratamente precum Dithane M45, zeama bordeleza, Topsin M70 sau Ridomil gold MZ. Dupa recoltare resturile vegetale se strang si se distrug prin ardere.

7. Xanthomonas campestris pv. vesicatoria (Doidge) Dye (sin. Xanthomonas vesicatoria (Doidge) Dowson – Patarea bacteriana a tomatelor

Virusul ataca frunzele, tulpinile si fructele plantelor. Pe frunze se observa pete mici, de 1-2 mm diametru, hidrozate, verzi-galbui pana la verzi-inchis, circulare sau neregulate, inconjurate de o zona translucida. In dreptul acestor pete apare initial exudatul bacterian, iar mai tarziu petele devin brune pergamentoase, cu partea centrala de culoare negricioasa.

Patarea bacteriana a tomatelor

Petele provocate de virus sunt concentrate in special de-a lungul nervurilor laterale si pe marginea foliolelor, putand fi izolate sau confluente. Frunzele puternic atacate se necrozeaza, se usuca, se faramiteaza, sau se desprind si cad. Pe tulpini pe langa simptomele de mai sus apar in dreptul petelor tesuturi care se suberifica, formandu-se in timp verucozitati sau crapaturi. Virusul ataca fructele verzi de tomate in cazul carora apar initial pete mici, usor proeminente de 2-4 mm diametru, izolate sau confluente, hidrozate, de culoare verde-cenusiu apoi bruna, cu un halo galbui sau alb.

Ulterior petele se maresc si iau forma de vezicule ce contin un bogat exudat bacterian. In urma craparii epidermei din dreptul veziculelor, exudatul bacterian se scurge formandu-se astfel in locul veziculelor adancituri crateriforme.

8. Pseudomonas syringae pv. tomato (Okabe) Young, Dye et Wilkie (sin. Pseudomonas tomato (Okabe) Alstatt – Patarea bacteriana punctiforma

Patarea bacteriana punctiforma ataca toate organele aeriene ale plantelor, in special frunzele, pe care apar pete circulare, de 1-3 mm in diametru, la inceput brune galbui hidrozate, iar in final brune negricioase, delimitate de un halo verde-galbui. In cazul unui atac intens, petele se unesc, formand benzi intinse de zone necrotice, care se sfasie si cad, frunzele avand un aspect drentuit.

Patarea bacteriana punctiforma Patarea bacteriana punctiforma

Atacul pe frunze este foarte pagubitor, deoarece poate aparea inca de la primele frunze dezvoltate. In acest caz, pe frunzele tinere apar pete necrotice, negre-carbunoase, superficiale, aproape punctiforme, usor proeminente cu un tesut verde intens.

Petele pot fi izolate sau confluente, dispuse neuniform pe suprafata fructului. Tesuturile din jurul petelor pe o zona de 2-3 mm in diametru, sunt usor adancite, ceea ce are ca urmare deformarea fructelor.

9. Phytophthora infestans (Mont.) de Bary – Mana tomatelor

Mana ataca frunzele, tulpinile si fructele plantelor. Initial, atacul apare pe frunzele bazale, la varful sau pe marginea acestora, sub forma unor pete mai mult sau mai putin circulare sau neregulate de 3-15 mm diametru. Initial, petele au culoarea verde galbui cu aspect umed, ulterior devenind cenusii brunii, inconjurate de o zona ingusta decolorata.

In cazul unei umiditati ridicate pe fata inferioara a frunzelor in dreptul petelor apare un puf fin, albicios. In cateva zile, tesuturile din dreptul petelor se necrozeaza, iar fructele se usuca si cad.

Pe tulpini mana se manifesta la inceput prin pete mici de 10-12 cm. In cele mai multe cazuri tulpinile putrezesc, se frang si se indoaie, productia de furcte fiind compromisa.

Mana tomatelor

Mana produce mari pagube in cazul atacului pe fructe care incepe in locul de insertie al pedunculului fructelor sub forma unor pete usor cufundate, neregulate, de culoare verde-maslinie, care se transforma rapid in brun olivacee, se extind si cuprind portiuni foarte mari de fruct. La suprafata petelor apare ca si pe frunze un puf albicios, iar fructele atacate se desprind si cad prematur ca urmare a putrezirii peduncului.

Mana tomatelor se combate chimic cu fungicide Ridomil plus, Turdacupral, Dithane, Bravo 500 SC, Topsin, aplicate mai ales preventive si la interval de 6-7 zile.

10. Phytophthora nicotianae Breda de Haan var. parasitica (Dast.) Waterhouse – Putregaiul coletului

Putregaiul coletului apare la rasad sub forma de gatuire si inmuiere a tesutului simptom care se poate confunda cu atacul cauzat de ciupercile Pythium sau Rhizoctonia.

Din cand in cand, atacul se intalneste si pe radacini sub forma unui putregai uscat, tesuturile avand o culoare bruna albicioasa.

In cazul plantelor mai avansate in vegetatie, atacul se manifesta prin aparitia in zona coletului a unor pete de culoare verde-cenusiu, hidrozate, apoi brune, care se extind si curpind tulpina de jur-imprejur pe o distanta de 10-15 cm deasupra nivelului solului. In urma acestui atac plantele se ofilesc si pier, tesuturile din dreptul petelor putrezesc si se acopera un un puf albicios.

Putregaiul coletului

Atacul este foarte des intalnit in cazul fructelor care sunt foarte aproape de sol sau ating solul. Pe acestea apar la suprafata pate cenusii-brune cu marginile nedefinite, de forma neregulata cu suprafata umeda, zonata concentric, care se extind cu repeziciune, cuprinzand de obicei fructul. La suprafata tesuturilor atacate apare in conditii de umiditate ridicata, un puf fin, albicios, iar fructele bolnave se desprind cu usurinta si cad.

Boala se combate chimic in perioada de vegetatie cu Dithane M45, Mancozeb, Captadin, sau Bavistin.

11. Didymella lycopersici Kleb., f.c. Ascochyta lycopersici (Plowr.) Brunand (sin. Diplodina lycopersici Hollós) – Putregaiul bazei tulpinii

Atacul cuprinde atat plantele din rasadnite, sere, solarii sau camp, precum si toate organele aeriene ale plantei, in special tulpina. In general, virusul se manifesta prin pete cenusii in dreptul coletului sau brune negricioase, dispuse longitudinal, de 4-6 cm lungime, care de cele mai multe ori se extind de jur imprejurul coletului ca un degetar.

Putregaiul bazei tulpinii

Tulpina atacata se subtiaza, tesuturile sunt cufundate, zbarcite, cu scoarta crapata si desprinsa partial de partea lemnoasa, care determina uscarea si moartea plantelor. In conditii speciale, atacul poate fi observat si la nivelul tulpinii superioare la subsuoara frunzelor, pe petiol, nervuri sau chiar pe fructe.

Atacul pe fructe se manifesta prin aparitia de pete umede concentrice, brune, adancite in pulpa. Portiunile atacate sunt caracterizate de puncte mici, negre.

12. Leveillula taurica (Lév.) Arnaud – Fainarea tomatelor

Atacul cuprinde toate organele aeriene ale plantelor, in special frunzele. Initial, atacul apare sub forma de pete decolorate, vizibile mai ales pe fata superioara a frunzelor, cu contur neregulat, de 2-3 mm in diametru. Conditiile favorabile desfasurarii bolii conduc la aparitia unui numar mare de pete care conflueaza si acopera arii mari, din limb.

Fainarea tomatelor

Pe fata inferioara a limbului, in dreptul petelor se formeaza o eflorescenta fina, cenusie-albicioasa, conidioforii si conidiile ciupercii.

Initial, atacul apare pe frunzele de la baza, de unde se extinde spre varf, determinand desfrunzirea completa a plantelor.

Fainarea tomatelor poate fi combatuta prin dezinsectia solului cu fungicide pe baza de cupru sau din grupa decarboximidelor, Captan, Captadin, Foldin, Folpan.

Pentru prevenire si combatere se aplica tratamente cu Topsin, Aliette 80 WP, Dithane M45, Tilt 250 Ec, Topas 100 Ec.

13. Pyrenochaeta lycopersici Schneid. et Gerl. – Suberificarea radacinilor de tomate

Atacul apare pe radacini si provoaca ingrosarea si suberificarea acestora. Pe zonele atacate apar fisuri la inceput discrete apoi adanci, care conduc la distrugerea si pierderea definitiva a radacinilor. Plantele atacate cu aceasta boala au o crestere haotica a radacinilor.

Suberificarea radacinilor de tomate

14. Septoria lycopersici Speg. – Patarea alba a frunzelor de tomate

Boala se manifesta initial pe frunze inca din primele faze de dezvoltare, ale plantelor pana la maturitate. Atacul apare in stadii incipiente la rasadurile din rasadnite pe cotiledoane sau pe frunzulite, sub forma unor pete mici circulare, de 0.5-1 mm diametru, de culoare bruna. In timp, petele se extind devenind albicioase, fiind inconjurate pe margine de un inel brun-inchis. Pe ambele fete ale frunzei apar puncte mici, negre.

Patarea alba a frunzelor de tomate

In cazul atacului la plantele din camp, simptomele sunt asemanatoare, cu deosebirea ca petele raman de culoare brun- galbui sau brun- cenusiu. Atacul incepe pe frunzele de la baza si progreseaza catre varf. Frunzele afectate se brunifica, se usuca si cad, plantele avand in final doar cu cateva frunze in varf.

Patarea alba a frunzelor de tomate se face in timpul vegetatiei prin aplicarea a 2-3 stropiri la interval de 7-10 zile cu: zeama bordeleza, Dithane M45, Topsin M70 PU, Ridomil gold MZ, Bravo 500 SC. Tratamentul se aplica imediat dupa aparitia primelor simptome.

15. Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de Bary – Putregaiul alb al tulpinii

Putregaiul alb al tulpinii apare in md frecvent in perioada infloririi si fructificarii plantelor, fiind intalnita mai ales la baza tulpinii prin pete cenusii, aproape brune, care inconjoara tulpina de jur imprejur.

Putregaiul alb al tulpinii

Tesuturile din dreptul petelor putrezesc, se inmoaie si se acopera cu o pasla albicioasa constituita din miceliul ciupercii, prezent intotdeauna in maduva, unde se formeaza scleroti mari, negri, tari, de 0,5-1 cm lungime. Plantele atacate se ofilesc, se ingalbenesc si se usuca.

16. Colletotrichum cocodes (Wallr.) Hughes (sin. C. atramentarium (Berk. et Broome) Taubenhaus, C. phomoides (Sacc.) Chester – Putregaiul radacinii si fructelor de tomate (Antracnoza)

Boala apare in toate fazele de vegetatie, pe toate organele plantelor, forma cea mai grava fiind insa pe fructe. Atacul pe fructe apare in timpul maturarii, sub forma unor pete mici de 2-4 mm in diametru, circulare, usor adancite, umede, moi, de culoare mai inchisa decat tesutul sanatos.

Putregaiul radacinii si fructelor de tomate

Ulterior, in timp, petele se maresc atingand 10 mm in diametru, cu partea centrala inegrita ca urmare a dezvoltarii miceliului si sclerotilor sub pielita fructelor. Initial, petele sunt izolate insa, in timp, conflueaza si invadeaza intreg fructul producand un putregai umed, apos. La suprafata tesuturilor atacate se formeaza numeroase pustule de culoare roz.

17. Fulvia fulva (Cooke) Cif. (sin. Cladosporium fulvum Cooke) – Patarea cafenie a frunzelor de tomate

Boala se intalneste cu precadere in randul tomatelor din sere si solarii. Atacul se manifesta pe frunze in special si foarte rar pe tulpini, pedunculi, petale, sepale, fructe. Atacul pe frunze se manifesta prin aparitia de pete mari de 0.5-3 cm, in diametru, verzi galbui, cu marginea difuza, de forma variata izolate sau confluente.

 Patarea cafenie a frunzelor de tomate

Pe partea inferioara a frunzelor in dreptul petelor apare un puf dens de culoare albicioasa- cenusie apoi maslinie pentru ca la maturitate sa devina brun violaceu. Frunzele puternic afectate de boala, se usuca, plantele se opresc din crestere iar fructele se opresc din dezvoltare.

Patarea cafenie a frunzelor de tomate se previne prin irigarea pe brazde sau picurare, cultivarea soiurilor si hibrizilor cu rezistenta genetica. Chimic boala se combate cu Bravo 500 SC, Dithane M45, Topsin M70 Wp, Merpan 50 WP.

18. Alternaria alternata f. sp. lycopersici Grogan et al. – Patarea neagra (Alternarioza) a frunzelor

Aceasta boala ataca plantele in toate stadiile de dezvoltare si toate componentele aeriene ale plantei, tulpina, frunze, fructe.

La plantele tinere din rasadnite atacul apare la baza tulpinitei sub forma de pete cu aspect neregulat, de culoare bruna inchisa, de cativa milimetri in diametru. Ulterior, in timp, petele se extind de jur imprejurul tulpinitei, ducand la ofilirea si uscarea prematura a rasadului.

Alternarioza

Cea mai frecventa forma de atac se realizeaza la nivelul frunzelor. Initial, atacul se observa pe frunzele bazale, sub forma de pete izolate mai rar confluente, circulare, cenusii – brunii, de 2-20 mm diametru, cu suprafata zonata concentric. In cazul unui atac puternic se produce o defoliere totala a plantelor. La suprafata petelor se observa o eflorescenta fina, bruna negricioasa.

Pe celelalte componente ale plantei, tulpini, petioli si pedunculi, atacul apare sub forma de pete ovale, brune-negricioase, de dimensiuni mici, bine conturate. Pe fructe, infectia se manifesta prin pete mici, bine delimitate, neregulate, adancite usor in pulpa, de culoare bruna la inceput, apoi se inegresc, devin lucioase si zonate concentric. La suprafata tesuturilor se formeaza o enflorescenta bruna negricioasa.

Patanea neagra a frunzelor de tomate poate fi prevenita cu tratamente chimice aplicate in timpul perioadei de vegetatie la interval de 7-10 zile cu: Bravo 500 SC, Ridomil gold MZ 68, Rovral 500 SC, Dithane M45.

19. Verticillium dahliae Kleb. – Vertilioza (ofilirea) tomatelor

Boala ataca plantele in toate fazele de dezvoltare. Initial, boala se manifesta pe frunzele de la baza plantelor, pe care apar zone galbene, dispuse marginal sau in centrul foliolelor, in cadrul carora tesuturile se necrozeaza. Plantele afectate se ofilesc brusc, incepand cu frunzele bazale.

 Vertilioza

In prima etapa procesul de ofilire este reversibil, plantele recapatandu-si turgescenta in timpul noptii. Boala poate evolua mai lent sau mai rapid in functie de conditiile de mediu si de natura solului

In sectiune transversala, tulpinile si radacinile plantelor bolnave prezinta in dreptul vaselor conducatoare o zona galbena-brunie, lumenul fiind astupat de miceliul ciupercii. Pe vreme umeda, la baza tulpinii apare un mucegai fin, albicios – conidiile si conidiile ciupercii.

20. Fusarium oxysporum f. sp. lycopersici (Sacc.) Snyder et Hansen – Vestejirea (fuzarioza) tomatelor

Boala la plantele tinere se manifesta prin decolorarea nervurilor si ofilirea petiolului frunzelor. La plantele din camp boala debuteaza cu ingalbenirea si pierderea turgescentei frunzelor incepand cu cele bazale si terminand cu cele superioare.

In prima faza de boala planta isi recapata turgescenta in timpul noptii insa, treptat atacul devine mai agresiv si frunzele tinere incep sa se ingalbeneasca si sa se usuce.

fuzarioza la tomate

Aceasta boala debilizeaza plantele, incetineste cresterea si fructificarea plantelor, in decurs de cateva zile. In cazul atacurilor intense boala, se intensifica, ataca si radacinile in special pe cele tinere, care se brunifica si putrezesc. Dupa moartea plantelor ciuperca formeaza, in conditii de umiditate ridicata pe radacini si colet un miceliu roz-pal.

Diagnosticarea bolii se face usor prin identificarea zonelor brunificate, care se observa in sectiuni transversale, prin tulpina si radacina plantelor bolnave.

In lumenul vaselor conducatoare se constata prezenta miceliului ciupercii. Vestejirea tomatelor se combate prin distrugerea si arderea resturilor vegetale, cultivarea soiurilor rezistente, si aplicarea de tratamente chimice in perioada de vegetatie cu Topsin, Dithane M 45, sau Mirage F-0.5%.

Daunatorii tomatelor

1. Nematodul radacinilor – Meloidogyne incognita Chitwoo

Nematodul radacinilor se intalneste in zonele tropicale si subtropicale, la noi in tara, in culturile din sere si solarii.

Pagubele provocate de nematod sunt foarte mari si pot compromite intreaga cultura. Nematodul ataca peste 500 specii cultivate si spontane. In sera cele mai sensibile culturi sunt tomatele, castravetii, vinetele si salata. Simptomele atacului sunt reprezentate de crestere lenta, frunze ofilite si decolorate. La inceput, frunzele se ofilesc iar apoi se usuca, incepand de la varful limbului catre baza.

In urma atacului, la nivelul galelor, vasele libero-lemnoase sunt obturate, circulatia sevei se intrerupe determinand astfel putrezirea radacinii si uscarea plantei. De cele mai multe ori atacul nematozilor favorizeaza infectiile cu ciuperci din genurile Fusarium si Verticillium care grabesc moartea plantelor.

Nematodul radacinilor

Adultii prezinta un pronuntat dimofism sexual. Masculul are corpul filiform, de culoare alba, lung de 1-2 mm si lat de 0,30-0,36 mm. Corpul este acoperit de o cuticula striata transversal si prezinta doi spiculi chitinosi sub forma de carlige, situati langa orificiul genital. Capul este inzestrat cu un stilet bucal cu trei umflaturi la baza.

Coada este scurta, rotunjita si cu cuticula ingrosata. Femela este alba, cu corpul piriform, rotunjit in partea posterioara si ingustat in partea anterioara. Lungimea corpului este de 0,4-1,3 mm, iar latimea de 0,270,75 mm. In partea posterioara a corpului se gaseste aparatul genital a carui deschidere are forma de con. Capul este mic, lung de aproximativ 2 microni.

Dimensiunea oului este de 0.10-0.12 mm, ellipsoidal, de culoare alba. Larva are corpul alungit, filiform, cu partea posterioara ingustata treptat si usor rotunjita la capat. Invelisul transparent lasa sa se vada tubul digestiv pe toata lungimea lui. Nematodul radacinilor ierneaza in sere ca femele adulte sau ca larve in interiorul radacinilor sau in sol.

Ouale sunt depuse in ooteci formate dintr-o masa mucilaginoasa in tesuturile plantelor atacate sau in sol. Numarul oualor depuse de o femela poate ajunge pana la 2000. Dupa o perioada de incubatie de 7-10 zile din oua ies larvele care incep deplasarea in sol catre plantele gazda. Acestea perforeaza radacinile si se localizeaza in apropierea ectodermei in tesutul cortical.

Orientate cu capul spre cilindrul central in vederea hranirii, larvele devin imobile. In timpul hranirii, larvele elimina o substanta care determina hipertrofierea tesuturilor inconjuratoare dand nastere galelor. In structura lor, galele sunt alcatuite din celule gigantice (140-170 mm) cu numerosi nuclei. Simultan cu formarea galelor, vasele liberolemnoase sunt lezate.

In cursul dezvoltarii, dupa parcurgerea a 4 stadii larvare, are loc diferentierea masculilor si femelelor. Pana la maturitate larvele femele mai naparlesc de 3 ori si se recunosc dupa grosimea corpului din ce in ce mai mare, in timp ce larvele mascule mai naparlesc de 2 ori. Ajunse in stadiul de adult are loc imperecherea; femelele imobile isi continua restul vietii in tesuturile plantei, iar masculii mobili parasesc planta si migreaza in sol.

In functie de conditiile de temperatura si umiditatea solului, nematodul radacinilor poate avea in cursul unui an 4-8 generatii. Nematozii se combat prin rotatia corecta a culturilor; cultivarea soiurilor rezistente; tratamente la sol cu Basamid Granule sau Force 1.5 G.

2. Musculita alba de sera – Trialeurodes vaporariorum Westw

Daunator polifag, musculita alba, ataca numeroase specii de plante ornamentale si legumicole. Insectele isi depun ouale in special in foliolele tinere. Hranirea se face prin introducerea stiletului intracelular, seva fiind extrasa din loemul manunchiului vascular.

Musculita alba in toate stadiile de dezvoltare elimina secretii bogate in zaharuri print-un aparat special numit orificiu vasiform. In cazul unui atac masiv, pagubele sunt apreciabile. Pierderile recoltei sunt cauzate atat de actiunea directa a daunatorului, prin hranire, cat si indirect prin ciupercile saprofite care micsoreaza suprafata de asimilare a plantelor. In cele doua cazuri, frunzele plantelor se usuca in masa si conduc la moartea plantelor.

Musculita alba de sera

Excretiile lipicioase si miceliul ciupercilor intalnit pe fructe le deterioreaza calitatea si le scade valoarea comerciala.

Adultul este alcatuit din corp si aripi acoperite cu o pulbere alba de ceara. Aripile au o coloratie alba pura, iar corpul galben cu o aparenta fainoasa. Lungimea corpului este de 1,15-1,43 mm la mascul si 1,46-1,53 mm la femele.

Oul este oval alungit de 0,24 mm si prevazut cu un peduncul scurt. Alb-galbui la inceput, oul se inchide la culoare dupa doua zile, devenind negru-violet cu reflexe metalice. Larva este ovala, laminata, de culoare galbena-palid cu ochii rosii.

Pulpa de culoare verde-pal este ovala, are peretii laterali cerati si cu striuri verticale. Marginal prezinta 20 de perisori lungi. Ouale sunt depuse pe partea inferioara a frunzelor si sunt fixate cu ajutorul pedunculului. Dispunerea lor este in functie de caracterele morfologice ale frunzelor plantelor gazda si iau forma unui cerc, arc de cerc sau este intamplatoare. Marimea pontei este de 150-500 oua, ritmul depunerii fiind de regula mai mare de 25 oua pe zi.

Incubatia are loc in trei-patru zile, cand temperatura medie este de 300C, dar se poate prelungi pana la 10 zile, in conditiile unei temperaturi mai scazute (cand ponta este depusa pe plantele din camp).

Larvele aparute au picioare functionale si se deplaseaza pe suprafata frunzei 2-3 zile, dupa care se fixeaza definitiv, antenele si picioarele devenind vestigiale. Durata stadiului larvar este de 9-11 zile. Cand temperatura variaza intre 21-270C, dupa 6-7 zile din pupa iese adultul, printr-o fanta in forma de T practicata pe suprafata dorsala. Ciclul de viata complet este de trei saptamani la temperatura medie de 210C si de 4 saptamani la temperatura de 150C.

Musculita alba in perioada de vara migreaza din sera in camp, unde se inmulteste si se haneste pe numeroase tipuri de plante. Culturile atacate de musculita alba prezinta o posibilitate ridicata de infestare, migratia din camp in sera avand loc pana toamna tarziu.

Musclita alba la venirea iernii isi dezvolta stadiile in sera pe culturi, de unde migreaza mai tarziu pe rasadurile ce se produc pentru ciclul urmator.

Musculita alba de sera se combate prin distrugerea resturilor vegetale dupa desfiintarea culturii; dezinsectia serelor si solariilor inainte de infiintarea unei noi culturi; tratamente cu Decis Mega 50 EC (0.25 l/ ha), Actara 25 WG ( 0.2 kg/ha), Confidor Energy (1.3 l/ha), Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 6 l apa), Movento 100 SC;

3. Musca miniera – Liriomyza solani Hering

Musca miniera in tara noastra se intalneste atat la culturile din camp cat si din sera. Larvele se dezvolta pe tomate, in special pe frunze. Initial, atacul se manifesta prin puncte mici, decolorate pe marginea limbului foliar sau pe cotiledoane. Ulterior punctele se transforma in urme decolorate care pot fi observate pe intreg limbul si reprezinta galeriile sapate de larve intre cele doua epiderme.

Pagube insemnate se obtin cand atacul are loc pe plante in faza de cotiledoane sau chiar in faza de 2-4 frunze. Minele produse de larve pe frunze pot compromite rasadul. Daca plantele sunt mai dezvoltate atacul este mai redus, plantele isi pierd doar frunzele.

Musca miniera

Adultii sunt muste mici, lungi de 2 mm cu capul inchis la culoare, toracele negru cu o pata galbena pe partea dorsala si abdomenul vargat, negru cu galben. Oul este alb, oval si are dimensiunea de 0,25 x 0,15 mm. Larva de culoare galben-verzui, atinge in ultimul stadiu lungimea de 3-5 mm.

Insecta ierneaza in stadiul de pupa, in stratul superficial al solului. Adultii care apar in luna mai se imperecheaza si depun ponta incepand din a doua zi dupa aparitie. Numarul oualor depuse de o femela este de 50-100 intr-un ritm de 7-8 oua pe zi. Femela sapa pe partea superioara a frunzelor mici adancituri in tesutul superficial in care depune cate un ou.

Ecloziunea are loc in 5-6 zile. Larvele aparute sapa la inceput o cavitate circulara, dupa care prin hranire cu parenchim inscrie pe frunze un vast labirint de mine. Durata stadiului larvar este de 10 zile, timp in care larva naparleste de 3 ori. Ajunsa la maturitate larva paraseste frunza printr-un orificiu ros pe partea inferioara si cade pe pamant.

Ea se retrage in stratul superficial al solului, aproape de baza plantei, transformandu-se in pupa. In câmp, in functie de temperatura solului, stadiul de pupa dureaza 36-65 zile si probabil mult mai scurt in sera.

Musca miniera poate fi combatuta cu tratamente chimice cu Confidor Energy, Mospilan, Actara, Laser 240 SC, Decis Mega EW 50.

4. Coropisnita – Gryllotalpa gryllotalpa L.

Coropisnita este un daunator foarte raspandit in tara noastra, in special in zona culturilor de legume.

Coropisnita, insecta polifaga, ataca speciile de plante din camp si sera, fiind daunatoare atat prin dislocarea semintelor din patul germinativ sau a radacinilor plantelor cat si prin roaderea sistemului radicular sau a coletului plantei.

In cultura, coropisnita poate fi observata prin galeriile realizate in stratul superficial de sol intre mai multe plante si prin aspectul general al plantelor, care cad la pamant si se usuca.

Atacul in sere poate produce pagube insemnate deoarece inlocuirea repetata a rasadului intarzie intrarea in vegetatie a plantelor si neuniformitatea culturii.

Insecta este periculoasa in primele faze de vegetatie ale plantei, cand tesuturile sunt crude si sunt mancate cu aviditate de insecta.

Coropisnita la tomate

Adultul are forma caracteristica, cu corpul bine dezvoltat, robust, cilindric, de culoare brun catifelat si lung de 5-7 cm. Picioarele anterioare sunt modificate, cu tibiile latite si puternic dintate, adaptate pentru sapat. Aripile anterioare sunt scurte si rotunjite, coriacee, iar cele posterioare, membranoase, pliate in repaus de-a lungul corpului, sunt dezvoltate permitand insectei sa zboare.

Abdomenul este alcatuit din 10 segmente, ultimul terminanduse cu o pereche de cerci lungi. Oul este elipsoidal, de culoare galben-maslinie. Larva, deschisa la culoare la aparitie, capata cu timpul culoarea adultului. Insecta are in conditiile tarii noastre o generatie la 2 ani.

Ea duce o existenta subterana si prefera solurile usoare in care practica cu ajutorul picioarelor anterioare galerii lungi prin care se deplaseaza in cautarea hranei. In sera ai rasadnite, unde temperatura solului este mai ridicata, coropisnita iese din hibernare la sfarsitul lunii februarie sau in martie, iar in camp, in luna aprile.

Copulatia si ponta in camp au loc in lunile mai sau iunie si mai devreme in sere si solarii. Fiecare femela depune 400-600 oua intr-un cuib situat la 15-20 cm adancime in sol. Perioada ovipozitara dureaza 8-12 zile, iar incubatia 14-20 zile. Larvele, care nu difera de adulti decat prin talia mai mica si lipsa aripilor, in primele trei stadii traiesc 2-3 saptamani grupate in cuib, dupa care incep sa se deplaseze formand galerii proprii in cautarea hranei.

Dupa doua naparliri, larvele se retrag pentru hibernare, fie in sol, pana la adancimea de 1 m, fie la suprafata in gramezile de gunoi. Primavara, larvele reapar in stratul superficial al solului unde isi continua dezvoltarea. In cursul celui de al doilea an, larvele mai naparlesc de 3 ori pana iarna, dupa care, ajunse in faza de adult, se retrag pentru hibernare. Conditiile prielnice fac ca in solarii, si in special in sere, sa se intalneasca la un moment dat toate stadiile de dezvoltare ale insectei.

Atacul coropisnitelelor poate fi combatut chimic cu Corocid forte.

5. Omida capsulelor – Chloridea obsoleta Hbn

Omida capsulelor este o insecta polifaga, care se intalneste iin toata tara. Aceasta ataca peste 200 de specii de plante cultivate si spontane, in sera in special culturile de tomate si ardei. Initial, larvele rod epiderma frunzelor si fructelor, fac galerii in fructe si tulpini permitand astfel instalarea diferitelor ciuperci patogene.

In cazul in care sunt atacate, tulpinile plantelor se opresc din crestere iar cele tinere se usuca definitiv. In cazul infestarii puternice, pagubele sunt foarte mari, iar pierderile pot fi apreciabile daca se intarzie executarea tratamentelor de combatere.

 Omida capsulelor

Adultul este un fluture cu anvergura de 3-4 cm, de culoare galbena, cu nuante gri sau verzui foarte variabile. Aripile anterioare sunt ornate de-a lungul marginii externe cu 7-8 puncte inchise la culoare, iar catre treimea terminala cu o banda transversala bruna, punctata.

Aripile posterioare sunt deschise la culoare, cu marginea galbuie si traversate de o lunga zona intunecata. Baza lor este marcata de o mica virgula inchisa la culoare. Oul de 0,4-0,5 mm este emisferic si prezinta numeroase striatii. Larva de culoare variabila – de la verde galbui sau roscat violet pana la brun inchis – prezinta o dunga longitudinala, pe partea dorsala si cate 2 dungi laterale, mai inchise. In ultimul stadiu, larva atinge 3,5-4 cm lungime, are 3 perechi de picioare toracice si 5 perechi de false picioare abdominale.

Crisalida este lunga de 15-18 mm si are o coloratie bruna inchis. Insecta ierneaza in stadiul de crisalida in sol, pana la o adancime de 15 cm. Fluturii apar la sfarsitul lunii aprilie sau inceputul lunii mai. Dupa caderea noptii devin foarte activi efectuand zboruri intense.

Existenta lor este de scurta durata. La 3-5 zile de la aparitia adultilor are loc ponta, fiecare femela depunand izolat pe plante intre 500-3000 oua. Durata incubatiei in functie de temperatura este de 3-10 zile. Larvele aparute se hranesc cu frunzele, florile si fructele diferitelor plante, timp de 2-3 saptamani, dupa care ajunse la maturitate coboara in sol, unde se transforma in crisalida. In conditii favorabile ciclul complet al acestei insecte este de 35-41 zile.

In tara noastra, omida capsulelor are 2-3 generatii pe an. Prima generatie se dezvolta in lunile mai-iunie, a doua in lunile iulie-august, iar a treia in lunile august-mai. Omizile din ultima generatie se transforma in crisalida, de regula in luna octombrie. Depunerea pontei pe plantele din sera (in special pe tomate si ardei) face ca durata unui ciclu biologic sa fie scurtata datorita conditiilor ideale de dezvoltare (hrana, umiditate si temperatura).

6. Paduchele solanaceelor – Macrosiphon solani Kittel

Paduchele solanoceelor – Macrosiphon solani Kittel – produce pagube la tomate, atat in faza de rasad, cat si in timpul vegetatiei. Daunatorul se instaleaza in special pe varfurile de crestere, dar poate fi gasit si pe partea inferioara a frunzelor.

Paduchele solanaceelor

La atacuri puternice varfurile se ofilesc, iar plantele stagneaza din crestere. In acelasi timp paduchele solanaceelor este vector al multor boli virotice: aspermia tomatelor, mozaicul castravetilor etc.

Bolile vinetelor

1. Phytium debarjanum Hesse – Putrezirea (caderea) plantutelor

Boala se intalneste la rasaduri, unde ataca coletul pe care apar pete brun negricioase, care de obicei cuprind tulpinita de jur-imprejur. In zona atacata, tulpinita se subtiaza, se zbarceste si se descompune, conducand in timp la ofilirea si putrezirea plantelor. In cazul in care umiditatea este ridicata, portiunea atacata se acopera cu un mucegai fin albicios.

Putrezirea plantutelor la vinete se previne prin eliminarea imediata a plantelor infestate din cultura si dezinfectarea solului din zona respectiva, tratarea semintelor cu Tiramet 60 PTS, su Tiradin 70 PUS, sau cu tratamente chimice aplicate in perioada de vegetatie cu Previcur, Merpan, Captadin.

2. Didymella lycopersici Kleb. f. c. Ascochyta hortorum (Speg.) Sm. – Patarea bruna a frunzelor si fructelor de vinete

Initial boala apare la plantutele din rasadnita, sub forma unor pete brune negricioase de 2-5 cm lungime, dispuse in zona coletului. Ulterior, pe masura ce boala evolueaza, petele se extind si cuprind tulpinita de jur-imprejur iar plantele se ofilesc si se usuca.

 Patarea bruna a frunzelor si fructelor de vinete

Pe zonele atacate se observa puncte mici negre, iar pe frunzele plantelor mature, incepand cu cele bazale, apar pete circulare, de 1-24 mm diametru, verzi maslinii la inceput apoi brune deschis cu marginea bine conturata. Petele sunt concentrice, izolate sau confluente, iar intr-un stadiu mai avansat tesuturile se sfasie si cad, limbul aparand perforat. Pe fructe, boala apare sub forma de pete ciculare, sau elipsoidale, de culoare bruna, cufundate in tesuturi cu punctisoare mici brune negricioase la suprafata.

3. Verticillium dahliae Kleb. – Verticilioza (vestejirea) vinetelor

Boala se intalneste de obicei la culturile de vinete din sere si solarii. Simptomele de ofilire apar in faza de fructificare a plantei, pe vreme insorita si afecteaza funzele sau lastarii tineri.

Ulterior planta se ofileste in intregime. Boala produce ingalbenirea frunzelor si necrozarea acestora in timp, ramanand verzi doar nervurile plantelor de gradul I si II. In cazul in care necroza a cuprins toate tesuturile, frunza se rasuceste spre partea superioara si atarna de-a lungul tulpinii, apoi se desprinde si cade.

Verticilioza (vestejirea) vinetelor

Se produce astfel defolierea plantei de la baza iar daca se sectioneaza tulpina plantelor bolnave, se observa brunificarea vaselor conducatoare ce se extinde pana in petiolul frunzelor si in pedunculul fructelor.

Vertilicioza vinetelor se combate si se previne prin rotatia corecta a culturilor (vinetele nu pot sa revina pe acelasi teren decat dupa 4 ani); irigarea rationala; fertilizarea echilibrata; tratamente chimice aplicate la sol cu Topsin 70 WDG si Topsin 500 SC. Se prepara o solutie de 0.05 – 0.1 % (5 sau 10 g la 10 l de apa) si se stropeste fiecare planta cu 0.5 l (din solutia respectiva);

4. Fusarium oxysporum f. sp., melongenae Matuo et Ishigami – Fusarioza (vestejirea) vinetelor

Atacul se intalneste de obicei la plantele tinere si provoaca clarifierea nervurilor secundare si ingalbenirea unilaterala a frunzelor. In timp, frunzele se ofilesc si pier. In partea bazala a tulpinii, pe o zona de 5-10 cm, peretii vaselor conducatoare prezinta o brunificare intensa, care nu se extinde pana in petiolul frunzelor, ca in cazul atacului de Verticillium.

Fuzarioza (vestejirea) vinetelor

Fusarioza vinetelor se previne si se combate cu tratamente chimice aplicate la sol cu Topsin 70 WDG si Topsin 500 SC. Se prepara o solutie de 0.05 – 0.1 % (5 sau 10 g la 10 l de apa) si se stropeste fiecare planta cu 0.5 l (din solutia respectiva);

Daunatorii vinetelor

In cazul culturii de vinete se intalnesc aceeasi daunatori ca cei prezenti in cultura de ardei, atacul conducand la compromiterea culturii.

De exemplu, atacul musculitei albe in perioada de vegetatie in asociere cu ciupercile saprofite conduc la uscarea masiva a frunzelor si la caderea acestora.

Paianjenul rosu (Tetranychus urticae), paduchele verde (Myzodes persicae) si musca miniera (Liriomyza solani) determina stagnarea in crestere a plantelor si uscarea frunzelor, iar limacsii rod frunzele si depreciaza calitatea fructelor.

Bolile ardeilor

1. Xanthomonas campestris pv. vesicatoria (Doidge) Dye (sin. Xanthomonas vesicatoria (Doidge) Dowson – Patarea bacteriana a ardeiului

Boala apare pe frunze sub forma de pete mici, circulare, proeminente de culoare verde-deschis. In cazul atacului pe frunzele mature, petele sunt circulare sau ovale, hidrozate, verde-inchis, de 1-10 mm, ulterior de culoare galbena, cu un halo brun- inchis. In cazul unei infectii puternice, petele sunt in numar mare, provocand ingalbenirea si caderea frunzelor.

Patarea bacteriana a ardeiului

Pe fructe, boala se manifesta sub forma de pete circulare de 2-5 mm proeminente, rugoase.

Patarea bacteriana a ardeiului poate fi prevenita si combatuta prin folosirea de seminte sanatoase provenite din surse certificate; cultivarea soiurilor rezistente; tratamente chimice cu fungicide pe baza de cupru: Zeama bordeleza, Champ 77 WG, Copernico Hi Bio, Melody Compact 49 WG, Funguran OH 50 WP;

Atentie!! Nu se fac doua tratamente consecutive, cu acelasi produs

2. Pseudomonas syringae v. Hall var. capsici (Orsini) Klement – Putregaiul umed al fructelor de ardei

In perioada maturarii, in zona caliciala, se dezvolta un putregai umed, tesuturile afectate avand o culoare maslinie. In perioadele cu umiditate ridicata, putregaiul se extinde putand cuprinde fructul in intregime.

Putregaiul umed al fructelor de ardei

3. Phytophthora capsici Leonian – Mana ardeiulu

Mana ardeiului ataca plantele in toate fazele de dezvoltare, in faza de rasad frunzele se ofilesc iar plantuta se apleaca la nivelul solului, tulpina fiind de culoare bruna, putreda. Aceste simptome se extind catre partea superioara si la sistemul radicular.

In cazul atacului plantelor mature, boala afecteaza radacinile si coletul, producand un putregai brun, uscat, cu efect final de ofilire si moarte a plantei. La plantele afectate fructele raman mici, nedezvoltate, deshidratate, se incretesc, se coloreaza prematur si capata un aspect pergamentos.

Mana ardeiului

Pe frunze apar, pete mari, de culoare bruna deschis, circulare sau neregulate. In cazul fructelor infestate direct, incepand cu zona pedunculara, apar pete apoase, izolate, de culoare verde-cenusiu, care devin ulterior albe-galbui. Pe vreme umeda tesuturile din dreptul petelor se acopera cu un puf fin, albicios (conidioforii si conidiile ciupercii). Pe timp secetos fructele se usuca si raman prinse de planta.

Mana ardeiului poate fi prevenita si combatuta prin dezinfectia solului si tratamentul semintelor inainte de semanat; rotatia rationala a culturilor; evitarea irigarii prin aspersiune; evitarea terenurilor pe care stagneaza apa; tratamente chimice cu Bravo 500 SC, Acrobat MZ 90-600 WP, Ridomil Gold MZ 68, Equation PRO, Dithane M 45.

4. Botrytis cinerea Pers. – Putregaiul cenusiu

Boala isi face aparitia la plantutele din sere imediat dupa plantare si afecteaza zona coletului care se coloreaza in brun deschis, la inceput apoi, in cenusiu.

Atacul la plantele mature apare pe tulpina si lastari, sub forma de pete circulare, colorate in brun-deschis, in special in dreptul ranilor. Lastarii se ofilesc in intregime, pe fructe putregaiul cenusiu facandu-si aparitia foarte rar.

Putregaiul cenusiu la ardei

Putregaiul cenusiu la ardei poate fi combatut prin dezinfectia chimica sau termica a solului; fertilizarea rationala; tratamente chimice cu Bravo 500 SC, Ortiva 250 SC, Rovral 500 SC, Teldor 500 SC, Switch 62.5 WG.

Daunatorii ardeilor

1. Paduchele verde al piersicului – Myzodes persicae Sulz

Paduchele verde al piersicului se intalneste atat in camp cat si in sere si solarii. Paduchele formeaza colonii pe partea inferioara a frunzelor, pe varfurile de crestere, pe butoni florali si flori.

La atacuri puternice, starea generala a plantei este alterata, dand senzatia ca sufera de apa. Ca urmare a atacului, frunzele se deformeaza si se ingalbenesc. Intr-o faza mai avansata apar necroze pe frunze, acestea se usuca si cad. Pagubele produse se datoreaza atat actiunii directe a daunatorului, care prin hranire produce necroza tesuturilor, urmata de uscarea frunzelor, cat si transmiterii virusurilor la ardei si vinete.

 Myzodes persicae Sulz

Formele aptere sunt lungi de 2,4-2,6 mm, au corpul ovoid si sunt de culoare verde deschis sau verde. Anterele putin mai scurte decat corpul sunt inchise la culoare, iar picioarele galbene au tarsele negre. Corniculele au varfurile inchise la culoare, sunt bine dezvoltate si prezinta median o umflatura. Formele aripate sunt lungi de 1,8-2,5 mm, au capul si toracele negre, iar abdomenul deschis la culoare are o pata neagra pe partea dorsala si puncte negre dispuse lateral. Anterele sunt mai lungi ca la formele aptere, atingand varful abdomenului.

Corniculele, inchise la culoare, sunt cilindrice si se prezinta uneori usor umflate la mijloc. Toamna tarziu, femelele sexupare dau nastere la masculi si femele care se imperecheaza. Dupa imperechere depun cate un ou de iarna pe ramurile de piersic. Primavara, prin martie-aprilie, din oua ies femele fundatoare. Acestea dau nastere prin inmultire partenogenetica vivipara la numeroase generatii de femele fundatrigene nearipate care populeaza partea inferioara a frunzelor de piersic.

Prin luna mai apar femelele fundatrigene aripate care migreaza pe plante legumicole sau tehnice, unde isi continua dezvoltarea, dand nastere mai multor generatii de virginogene aripate si nearipate. Inmultirea este rapida datorita numarului mare de larve nascute de o femela (pana la 150) si care ajung in scurt timp la maturitate.

Spre toamna ia nastere generatia de femele sexupare. Ciclul biologic al daunatorului in conditii de sera, in cazul unor infestari permanente, este diferit de cel din camp. Daca in camp, ciclul biologic este “dirijat” de variatia factorilor climatici si intr-o anumita masura de plante gazda (ca hrana), in sere conditiile optime de dezvoltare – plante gazda, umiditate si temperatura relativ constante – favorizeaza inmultirea paduchelui verde tot timpul anului.

2. Paianjenul rosu comun – Tetranychus urticae Koch.

In sera, paianjenul rosu este principalul daunator al culturilor de ardei, castraveti si vinete. Paianjenii populeaza de regula partea inferioara a frunzelor, indivizii nu sunt vizibili, insa prezenta lor devine evidenta cand frunzele sunt deformate in urma inteparii celulelor parenchimatice.

Celulele intepate ca si cele alaturate se usuca, frunzele luand un aspect pergamentos. In zona atacului, frunzele se decoloreaza capatand o nuanta galbena ca urmare a dezvoltarii clorofilei de catre enzimele eliberate de paianjeni in celule. Cand atacul se manifesta asupra fructelor, pagubele variaza de la foarte severe la tomate, la nesemnificative la ardei, castraveti si vinete.

Panza tesuta in timpul deplasarii mareste pagubele cand este facuta pe varfurile vegetative, prin stagnarea in crestere a plantei, iar cand acopera fructele, scade valoarea lor comerciala. Culturile infestate pot inregistra pierderi in recolta de pana la 40%. La atacuri puternice, frunzele se usuca treptat si cad, iar plantele nu mai fructifica normal si dau recolte slabe.

 Tetranychus urticae Koch.

Corpul moale in forma de para si arcuit este subdivizat printr-un sant transversal, situat in urma celei de a doua perechi de picioare. Antenele se intind pana la capul femurului primei perechi de picioare. Pe fiecare latura a corpului se afla doua pete dispuse in urma celei de a doua perechi de picioare.

Abdomenul reprezinta 2/3 din corp, lungimea si latimea fiind aproape egale. Prima pereche de picioare este cea mai lunga. La maturitate, femela atinge lungimea de 0,45 mm si prezinta o coloratie variabila de la galben inchis la roz inchis. Masculul, lung de 0,3 mm are abdomenul zvelt si este mai deschis la culoare decat femela. Larva are forma elipsoidala, de culoare galbena palid sau verde-galbuie, cu ochii rosii. Oul este sferic, perlat, cu diametrul de 0,1 mm.

Femelele depun circa 100 oua pe partea inferioara a frunzelor, izolat sau grupat, direct pe suprafata frunzei sau pe panza. Ouale sunt la inceput deschise la culoare, dar pe masura ce se dezvolta devin roscate. Perioada de incubatie variaza de la 3 zile la 320C pana la 28 zile la 100C. Larvele aparute pot ramane pe aceeasi frunza toata viata lor activa, daca au hrana suficienta. In acest stadiu de odihna, larva ramane fixata pe suprafata frunzei.

Stadiile urmatoare de protonimfa si deutonimfa au de asemenea perioade active si de repaus, fiecare cu o durata de 1-2 zile. In stadiile nimfale tarzii apare deosebirea dintre sexe, masculii fiind recunoscuti dupa talia lor zvelta. In stadiul de adult masculii sunt mai activi decat femelele. La 24-48 ore dupa copulare are loc ponta; din oua ies indivizi de ambele sexe, cu o usoara predominare a femelelor. Paianjenul rosu se poate inmulti si partenogenetic.

In acest caz, din ouale nefecundate se dezvolta numai masculi. Atat timp cat suportul vegetal asigura hrana necesara, paianjenii se deplaseaza putin. Cand populatia creste, concurenta pentru hrana determina deplasari spre varful plantei. Deplasarea lenta pe verticala face ca populatia de acarieni sa fie localizata, dar prin lucrarile de intretinere si curentii de aer, infestarea culturii are loc rapid. Un intreg complex de factori face ca paianjenul rosu sa determine intrarea in hibernare: lungimea zilei, temperatura si hrana.

Daca pentru unii indivizi, prezenta unui factor (de exemplu, hrana) poate contracara actiunea celorlalti si trece peste hibernare, pentru majoritatea paianjenilor acest stadiu este indispensabil. Femelele adulte devin rosii stralucitoare, nu se hranesc si sunt negativ fotocinecetice.

Paianjenii se ascund la articulatiile serei in crapaturi etc. si trebuie sa petreaca in mod obligatoriu cateva ore temperatura de 60C pentru a depasi stadiul de hibernare. In locurile in care s-au retras, paianjenii sunt departe de sursa de caldura si sunt influentati mai degraba de mediul extern decat de cel intern. Asa se face ca lungimea perioadei de hibernare este strans corelata cu temperatura din afara serei. Femelele iesite din hibernare coboara pe plante, unde se hranesc 2-3 zile inainte de depunerea pontei.

Gradul de infestare al culturilor din ciclul I de vegetatie este influentat in mare masura de marimea populatiei care a intrat in hibernare. Pe langa hibernare, in timpul verii mai poate avea loc un stadiu de odihna determinat de doi factori care sunt in stransa corelatie: temperatura si hrana.

Temperatura ridicata poate produce deshidratarea pronuntata a plantelor, in acest caz hranirea fiind ingreunata. Fortati de inanitie, paianjenii intra intr-un stadiu de odihna care permite speciei sa supravietuiasca. Refacerea conditiilor optime de viata simtuleaza iesirea din stadiul de odihna si reluarea activitatii.

Paianjenul rosu comun se combate cu tratamente cu Vertimec (1 l/ha), Nissorun 10 WP (5 g/12 l apa), Envidor 240 SC, Millbeknock EC.

3. Musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum)

Musculita alba de sera se poate dezvolta in sera, timp de 3-6 generatii, atunci cand conditiile sunt favorabile. Adultii si larvele colonizeaza frunzele, si lastarii. In urma atacului, frunzele se etioleaza, se usuca si cad.

Musculita alba de sera

Musculita alba de sera se previne prin distrugerea resturilor vegetale, dupa desfiintarea culturii; dezinsectia serelor si solariilor inainte de infiintarea unei noi culturi; tratamente cu Decis Mega 50 EC (0.25 l/ ha), Actara 25 WG ( 0.2 kg/ha), Confidor Energy (1.3 l/ha), Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 6 l apa), Movento 100 SC;

4. Afidele

Afidele sunt specii polifage ce migreaza de la o planta la alta sau de la o specie la alta. Acestea se prezinta sub forma de colonie pe partea inferioara a frunzelor, pe flori sau inflorescente si pe lastarii tineri. Insectele inteapa si sug sucul celular, provocand moartea plantei.

afide la ardei

Afidele se combat cu tratamente cu Decis Mega 50 EC (0.2 l/ha), Confidor Energy (0.6 l/ha), Mospilan 20 SG (1.5 gr/ 12 l apa), Actara 25 WG;

5. Paianjenul (acarianul) lat (Polyphagotarsonemus latus)

Paianjenul lat este o specie polifaga ce apare frecvent in sere si solarii, ataca partea inferioara a frunzelor, bobocii florali si fructele. Partile atacate se ingalbenesc si se deformeaza.

paianjenul lat la ardei

Se combate cu tratamente cu Nissorun 10 WP (5 gr/12 l apa), Vertimec 1.8 EC (10 m/ 10 l apa), Envidor 240 SC;

6. Tripsii

Tipsii sunt insecte de mici dimensiuni, greu vizibile cu ochiul liber, ce colonizeaza varfurile de creste, florile, frunzele plantelor, determinand avortarea florilor si piticirea plantelor. Acestea transmit o serie de viroze.

tipsii la ardei

Tipsii se combat cu tratamente cu Actara 25 WG, Mavrik 2 F, Karate Zeon 50 CS, Decis Mega 50 EW;

7. Nematodul galicol (Meloidoyne spp)

Nematodul galicol are mai multe generatii pe an. Larvele circula prin sol in cautare de radacini, patrunzand cu usurinta in sistemul radicular, unde secreta o toxina ce produce hipertrofierea tesurilor, blocand vasele conducatoare din zonele afectate.

Nematodul galicol

Se combate prin desinsectia solului cu Force 1.5 G (15 kg/ha) sau Basamid Granule; cultivarea soiurilor rezistente;

8. Buha fructificatiilor (Helicoverpa armigera)

Buha fructificatiilor este un daunator polifag ce ataca peste 120 de specii de plante. Larvele sale rod mai intai epiderma frunzelor, apoi patrund in interiorul fructelor unde consuma pulpa si semintele.

Buha fructificatiilor

Se combate cu tratamente chimice cu Mavrik 2 F, Confidor Energy, Novadim Progress, Decis Mega 50 EW, Karate Zeon 50 CS;

9. Musca minera (Liriomyza trifolii)

Musca miniera este un daunator care apare frecvent in spatiile protejate si mai putin in camp. Larvele sapa galerii in forma de serpentine pe suprafata frunzelorducand la uscarea frunzei, si a intregii plante.

musca miniera la ardei

Se combate cu tratamente chimice cu: Nuprid AL 200 SC, Vertimec 1.8 EC, Laser 240 SC, Actara 25 WG, Decis Mega 50 EW;

Informatii preluate si sintetizate din: Ghid pentru determinarea rezistentei la boli si daunatori, dr. ing. Antonia Ivaşcu Editura Biroului de calcul al I.S.T.I.S., 2009

Despre autor

Dana Lazareanu

Peisagista cu acte in regula din 2014, dar interesata dintotdeauna de universul plantelor si a tot ce ma inconjoara. Atenta la detalii imi place sa identific frumosul si sa il pun in valoare. Si pentru ca pasiunea pentru plante nu era suficienta, o completez cu cea de editor si specialist marketing, inca din 2015. Preocupata constant de vizual, de completarea in mod armonios a functionalului/necesitatii cu esteticul/frumosul.

Sunt 0 comentarii la acest articol

Nu exista comentarii

Adauga un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Abonare la newsletter

3% DISCOUNT la orice comanda la abonarea la newsletter-ul nostru.